Nouă firme se bat pentru primul audit energetic la Casa Poporului. Printre ele, grupul UTI şi o firmă cu notorietate din Timişoara

Patru asocieri, la care participă nouă firme şi companii, se bat pentru contractul de 1,2 milioane de lei privind primul audit energetic efectuat vreodată la Palatul Parlamentului. Studiul ar trebui să identifice măsuri şi soluţii, inclusiv investiţii, care ar avea potenţialul de a creşte eficienţa energetică a celei mai mari clădiri din România.
Economica.net - J, 29 mart. 2018, 21:00
Nouă firme se bat pentru primul audit energetic la Casa Poporului. Printre ele, grupul UTI şi o firmă cu notorietate din Timişoara

Licitaţia are patru ofertanţi – trei asocieri şi o companie care încearcă să câştige contractul pe cont propriu.

Printre ofertanţi se numără şi asocierea dintre compania Power & Lighting Tehborob, din Bucureşti, lider al asocierii, şi UTI Facility Management, parte a grupului UTI controlat de Tiberiu Urdăreanu.

Power & Lighting Tehnorob a fost înfiinţată în 2007 şi are ca obiect principal de activitate lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale. Acţionarul majoritar al companiei este George-Alexandru Florea, cu 79,5% din părţile sociale. Pe lista asociaţilor mai figurează Radu Ion Pastramă (12,1%), Livia Petrescu (8,2%), Carmen Bogdan (0,1%) şi Maria Pastramă (0,1%), potriivit datelor disponibile în platforma termene.ro.

Power & Lighting Tehnorob a înregistrat în anul 2016 o cifră de afaceri de 4,07 milioane de lei şi o pierdere de 837.878 lei, cu 29 de angajaţi.

UTI Facility Mangement, parte a grupului UTI, este partenerul junior al asocierii. Compania a avut anul în 2016 o cifră de afaceri de 9,86 milioane lei şi un profit de 1,18 milioane lei, cu 11 angajaţi.

O altă asociere care s-a înscris la licitaţia pentru auditul energetic de la Casa Poporului este cea condusă de Electric Company SRL din judeţul Dâmboviţa, din care mai fac parte firmele de consultanţă şi audit energetic Coproform SRL, din Vâlcea, Intergroup Engineering SRL şi Top Consult Proiect SRL, din Bucureşti. Top Consult Proiect este deţinută în proporţie de 100% de către Emilia Cerna Mladin, preşedinta Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR).

La llcitaţie mai participă şi asocierea dintre Rheinbrucke SRL, lider de asociere, şi Stareto SRL, din Timişoara.

Rheinbrucke a fost înfiinţată în 1993, în urmă cu 25 de ani, şi este deţinută de Vlad Gabriel Gurza (90% din acţiuni) şi Vasile Gurza. Firma are ca obiect principal de activitate arhitectura şi a avut în 2016 o cifră de afaceri de 690.244 lei şi un profit de 89.286 lei.

Partenerul junior din asociere, Stareto SRL, a căpătat notorietate naţională anul trecut, după ce o construcţie reabilitată în 2015 de companie a căzut pe un autoturism, în timpul furtunii din 17 septembrie din Timişoara, incident în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa.

Sursa foto: Libertatea.ro

Societatea comercială a fost înfiinţată în 1999 şi este controlată de Liubomir Ostoin, cetăţean român de origine sârbă. Firma are ca obiect de activitate construcţiile şi a avut în 2016 o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei şi un profit de 890.714 lei.

Singura companie care s-a înscris pe cont propriu la licitaţie, fără a coopta vreo altă societate comercială într-o asociere, este Servelect, din Cluj-Napoca. Compania este deţinută în proporţii egale de către Andrei Ceclan şi Claudiu Boca.

Înfiinţată în 2005, Servelect Cluj are ca obiect de activitate ingineria şi consultanţa tehnică şi a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 5,7 milioane de lei şi un profit de un milion de lei.

Compania şi-a făcut reclamă anul trecut în presa centrală, printr-o agenţie de promovare digitală.

Prin auditul energetic complex al Palatului Parlamentului, statul vrea să afle câtă energie electrică şi termică consumă cea mai mare clădire din România şi ce măsuri şi investiţii poate implementa pentru a reduce amprenta energetică a celei mai mari clădiri din România. Contractul va avea o durată de doi ani şi jumătate şi va fi finanţat de la bugetul de stat.

„Auditul energetic complex al imobilului Palatul Parlamentului se va realiza la o cladire având peste 350.000 de mp un volum de încalzit/racit de peste 2.800.000 mc, peste 1000 de camere cu regimuri de înaltime diverse, terase circulabile cu luminatoare, punct termic propriu, statie de hidrofor, puncte de alimentare de energie electrica, centrale de ventilatie si centrala de frig ale caror caracteristici sunt descrise în caietul de sarcini/documentatia tehnica”, se arată în anunţul publicat de Camera Deputaţilor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Studiul are ca scop identificarea unor soluţii de reducere a cheltuielilor bugetare aferente Palatului, a doua cea mai mare clădire din lume ca suprafaţă după Pentagon.

Printre altele, consultantul va trebui să identifice oportunitatea achiziţionării de echipamente noi sau a implementării unor soluţii tehnice în vederea scăderii costurilor energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel instalează una dintre cele mai mari baterii de stocare din România, de 98 MW, în Caraș-Severin. Client este o companie din Turcia
Simtel instalează una dintre cele mai mari baterii de stocare din România, de 98 MW, în Caraș-Severin. Client este o ...
Simtel, unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul energiei regenerabile din România, anunță semnarea unui contract de tip Inginerie, Achiziții și Construcții (EPC) cu Energy......
Ministerul Economiei a deblocat programul Startup Nation 4, după ce l-a spart în două etape. Finanțarea totală pentru proiecte este de 444 de milioane de euro
Ministerul Economiei a deblocat programul Startup Nation 4, după ce l-a spart în două etape. Finanțarea totală pentru ...
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, anunţă deblocarea programului Startup ...
Simtel a încheiat un contract cu o firmă controlată de un grup turc pentru construcția unui proiect de stocare a energiei în baterii în județul Caraș-Severin
Simtel a încheiat un contract cu o firmă controlată de un grup turc pentru construcția unui proiect de stocare a energiei ...
Grupul de inginerie și tehnologie Simtel (BVB: SMTL) anunță semnarea unui contract de tip Inginerie, Achiziții și Construcții ...
Sindicatele din Educație vor protesta luni în fața Parlamentului împotriva măsurilor fiscale anunțate de Guvern și pentru care își va asuma răspunderea
Sindicatele din Educație vor protesta luni în fața Parlamentului împotriva măsurilor fiscale anunțate de Guvern și ...
Sindicaliştii din Educaţie vor protesta luni la Parlament faţă de măsurile fiscale propuse de Guvern, a anunţat vineri ...