Noua gamă Huawei P30 va fi mai scumpă decât Samsung Galaxy S10. Ce preţuri vor avea telefoanele în Europa
Potrivit unei „surse de încredere”, care a vorbit cu blogul german WinFuture, preţul pentru Huawei P30 va începe la 749 de euro (aproximativ 850 de dolari), pentru varianta cu 6 GB de memorie RAM și 128 GB de stocare.
Un Huawei P30 Pro, cu memorie RAM de 8 GB și o memorie de 128 GB,va costa 999 EUR (aproximativ 1.135 de dolari), iar un Huawei P30 Pro cu 8 GB RAM și 256 GB de stocare este estimat la 1.099 de euro (1.250 de dolari).
Există, de asemenea, un model de 512GB al modelului P30 Pro, care probabil va fi și mai scump, dar nu există încă informații despre prețuri.
P30 Lite va costa doar 369 de euro (419 dolari), la fel ca predecesorul său, în ciuda faptului că versiunea actualizată a noului telefon va include o mulțime de îmbunătățiri.
Acestea sunt, desigur, doar zvonuri, dar dacă aceste zvonuri sunt corecte, atunci Huawei P30 Pro ar putea costa la fel de mult cât un Samsung Galaxy S10 Plus, în timp ce modelul standard Huawei P30 s-ar situa undeva între Samsung Galaxy S10e și Samsung Galaxy S10.
Prețurile pentru Galaxy S10e, Galaxy S10 și Galaxy S10 + încep de la 749 de euro, 899 euro și respectiv 1.249 de euro pe diferite piețe din UE. După cum se poate vedea, vârful de gamă P30 Pro va fi mai ieftin decât cel mai accesibil Galaxy S10 +, în timp ce modelul de bază va fi cu 100 de euro mai scump decât Galaxy S10.
Galaxy S10e, însă, costă aproape dublu față de prețul modelului P30 Lite, dar comparația nu este corectă. Galaxy S10e are aproape același hardware ca și celelalte modele Galaxy S10, ceea ce înseamnă că va oferi aceleași performanțe ca și telefoanele mai mari S10. P30 Lite va avea mai puțină memorie RAM și un procesor inferior.
Huawei va dezvălui seria P30 pe 26 martie la Paris, Franța, iar noile telefoane ar trebui să fie disponibile pe diverse piețe internaționale în săptămânile care urmează după evenimentul de lansare. Sistemul de operare de pe toate modelele va fi Android 9 Pie peste care a fost aplicată interfața EMUI 9.1