Nouă ieftinire a carburanților, azi. Care sunt prețurile

17 08. 2022
petrom benzinarie

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi, 17 august 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 8 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,63 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 7,5 lei pe litru la benzină și 8,13 lei pe litru la motorină.

Așadar, liderul pieței a redus prețurile cu cinci bani pe litru la benzină, iar prețul motorinei a rămas nemodificat. Precedenta ieftinire a avut loc la data de 10 august, când compania a redus prețurile cu cinci bani la benzină și zece bani la motorină.

Este a zecea scădere consecutivă de preț după 1 iulie, momentul de la care companiile au redus prețurile cu 50 de bani pe litru ca urmare a Ordonanței Guvernului. Prețurile sunt cu până la 1,1 lei pe litru mai mici decât cele de la finalul lunii iunie.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, anunțat ieri că măsura compensării cu 50 de bani a prețului la combustibil nu mai este necesară. Preşedintele PSD spune că în acest moment s-a intrat într-o „zonă predictibilă” cu scumpirile și compensarea de la pompă nu ar mai fi necesară. „A fost o măsură pe care a luat-o Guvernul, într-un moment nu neapărat de scumpiri foarte mari, dar de emoţie. În acest moment s-a intrat într-o zonă predictibilă şi eu nu cred că mai este oportună”, a spus el. „Acum s-au cam reglat şi preţurile la combustibil, să vedem”, a precizat Ciolacu.

Măsura de reducere cu 50 de bani a prețurilor, suportată pe jumătate de stat și pe jumătate de companii, este în vigoare până la finalul lunii septembrie.

Potrivit datelor Petrom de la jumătatea anului, cererea națională de carburanți s-a redus în trimestrul al doilea cu 2%, după ce în primul trimestru crescuse cu 7%.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Preţul petrolului este în scădere, deoarece datele economice sumbre de la principalul cumpărător de ţiţei – China – au reînnoit temerile privind o recesiune globală. La momentul redactării acestei știri, cotația petrolului Brent, de referință pentru piața europeană, era de 92,9 dolari pe baril, iar cea a țițeiului WTI, de referință pentru piața americană, era de 87,2 dolari.