Nouă ieftinire a carburanților, azi. Care sunt prețurile

02 08. 2022
petrom benzinarie

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi, 2 august 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 8,33 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,93 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 7,83 lei pe litru la benzină și 8,43 de lei pe litru la motorină.

Așadar, Petrom a redus azi prețurile cu cinci bani pe litru la motorină și cu un ban pe litru la benzină.

Este a cincea ieftinire de la 1 iulie încoace, momentul în care toate benzinăriile marilor lanțuri au operat reducerea de 50 de bani pe litru – 25 de bani contribuție proprie, 25 de bani de la buget.

Potrivit datelor Petrom de la jumătatea anului, cererea națională de carburanți s-a redus în trimestrul al doilea cu 2%, după ce în primul trimestru crescuse cu 7%.

Preţurile petrolului au scăzut puternic luni, deoarece datele slabe privind producţia manufacturieră din mai multe ţări au afectat perspectivele cererii, în timp ce investitorii se pregătesc pentru reuniunea din această săptămână a OPEC şi a aliaţilor săi privind oferta, transmite Reuters, citată de News.ro.

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut cu 4,10 dolari, sau cu 3,9%, până la 99,87 dolari pe baril până la ora 17:19 GMT (20:19 ora României), după ce a coborât la un minim al sesiunii de 99,09 dolari pe baril. Preţul ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 4,93 dolari, sau cu 5%, la 93,69 dolari pe baril, după un minim de 92,42 dolari pe baril.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.