Noua lege a Concurenţei a trecut de Comisia Juridică la Deputaţi. Colegiul Consultativ dispare, preşedintele Chiriţoiu trebuie să plece

Comisia juridică din Camera Deputaților a aprobat marți proiectul de modificare a Legii concurenței. Principalele amendamente care au trecut de Comisia Juridică sunt: desfiinţarea Consiliului Consultativ, cu atribuţii în numirea conducerii Consiliului Concurenţei şi introducerea cerinţei de minimum 15 ani experienţă într-o funcţie de conducere pentru preşedinte. În aceste condiţii, Bogdan Chiriţoiu, actualul preşedintele al Consiliului, nu mai îndeplineşte criteriile cerute de lege pentru a fi preşedinte. Dacă amendamentul nu este înlăturat în comisiile reunite de la Deputaţi care se vor întruni săptămâna viitoare, este foarte probabil ca din iunie să vorbim deja despre un nou preşedinte al Consiliului Concurenţei. Prin noile amendamente, revocarea din funcţie a preşedintelui poate fi cerută de Senat, deoarece Colegiul Consultativ actual, care asigura independenţa politică a instituţiei, dispare.
Economica.net - mar, 24 apr. 2018, 21:26
Noua lege a Concurenţei a trecut de Comisia Juridică la Deputaţi. Colegiul Consultativ dispare, preşedintele Chiriţoiu trebuie să plece

Comisia juridică din Camera Deputaților a aprobat marți proiectul de modificare a Legii concurenței. Principalul amendament votat este cel prin care preşedintele Consiliului Concurenţei trebuie să aibă peste 15 ani experienţă în „funcții de conducere cu largi responsabilități pentru o perioadă de cel puțin 15 ani, în care a făcut dovada înaltei sale competențe profesionale și manageriale”. Asta, în condiţiile în care, cu o zi în urmă se negociase termenul de 10 ani experienţă pentru preşedinte, similar cu cerinţele pentru membrii boardului Consiliului Concurenţei. Bogdan Chirițoiu, actualul șef al Consiliului Concurenței, se află la cel de-al doilea mandat, însă, după intrarea în vigoare a acestui proiect nu va mai îndeplini cerințele pentru a rămâne la conducerea instituției.

Iniţiativa legislativă arată că membrii conducerii consiliului Concurenţei sunt aleşi de o entitate fără personalitate juridică, fără contribuţia parlamentului sau preşedinţiei, mulţi dintre ei putând fi în conflict de interese, dat fiind funcţiile pe care le deţin. Şi acest amendament a fost votat. Astfel, Colegiul Consultativ ar trebui să dispară, iar propunerile de numire a preşedintelui şi a doi consilieri din boardul Consiliului să fie făcute de Camera Deputaţilor, iar a vicepreşedintelui şi a unui consilier de către Senat. Persoanele propuse vor fi audiate de Comisiile de specialitate din Parlament şi apoi numite de preşedintele României. Mai exact, noul proiect de lege elimină din funcţie Colegiul Consultativ care asigura independenţa politică a Consiliului Concurenţei.

La ora actuală, în baza legii de funcţionare a Consiliului Concurenţei (CC), membrii sunt aleşi de către un Colegiu Consultativ independent format din persoane active din mediul universitar, de afaceri, fundaţii sau asociaţii care reprezintă tot mediul de afaceri şi foşti membri ai Consiliului Concurenţei. O altă modificare este cea privind revocarea din funcţie a membrilor Consiliului Concurenței de către autoritatea care i-a numit în termen de 45 de zile de la constatare. Procedura de revocare se aprobă prin hotărâre a Senatului României. În prezent, Senatul nu trebuie să îşi exprime acordul pentru acest lucru.

Cealaltă modificare vizează cuantumul amenzilor aplicate pentru firmele cu cifra de afaceri totală de sub un milion de euro. În cazul în care cifra de afaceri totală a contravenienților se situează sub echivalentul în lei a un milion de euro, Consiliul Concurenței poate aplica amenda la cifra de afaceri realizată pe piața relevantă definită în cazul respectiv. Acum se aplică amenzi de până la 10% din cifra de afaceri pentru toate categoriile de întreprinzători. De asemenea, proiectul legislativ propune ca amenzile mai mici de 100 de euro în echivalent lei să nu se mai aplice.

Discuțiile pe proiectul de lege au fost amânate până săptămâna viitoare, când dezbaterile vor fi reluate în comisiile reunite: Justiţie şi Industrii şi Servicii. După aceea ar urma votul în plen, probabil peste încă o săptămână şi trimiterea spre promulgare la peşedinţie, loc în care poate sta ceva mai mult. Dar cum voinţă politică există, este foarte probabil ca în luna iunie să avem o nouă lege şi probabil un nou preşedinte al Consiliului Concurenţei.

Ce spune Chiriţoiu

„Consiliul Concurenţei este de acord cu varianta ordonanţei privind transpunerea directivei, aşa cum a fost aprobată de Senat. Pe de altă parte, mai există o iniţiativă de modificare a Legii concurenţei care are un aspect politic privind cine face numirea preşedintelui Consiliului Concurenţei. Aici nu este competenţa noastră să spunem că numirea trebuie să o facă preşedintele României, ca în momentul de faţă, sau o face Parlamentul, sau o face Guvernul. Este o decizie politică, pe care o pot lua, care nu este de competenţa noastră. În rest, modificările propuse în ceea ce priveşte funcţionarea Consiliului, credem că sunt mai degrabă inferioare actualului text de lege. Deci Legea concurenţei poate fi perfecţionată, ca orice lege, dar credem că ce a rezultat până acum din dezbateri mai degrabă reprezintă un regres, decât un progres privind funcţionarea Consiliului. Repet, nu ne pronunţăm noi în niciun caz în ceea ce priveşte modalitatea de numire a conducerii Consiliului Concurenţei”, a declarat actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

El a arătat că se urmăreşte o contopire a celor două propuneri de modificare a Legii concurenţei, iar o decizie privind forma actului normativ va fi luată săptămâna viitoare.

Întrebat dacă crede că este în pericol să-şi piardă funcţia, Chiriţoiu a răspuns: „În momentul de faţă, îmi văd de jobul şi de funcţia mea, în fiecare zi, cât de bine pot”.

La începutul anului, în spaţiul public au apărut zvonuri privind înlocuirea lui Bogdan Chiriţoiu cu fostul premier Mihai Tudose, la conducerea Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în cazul în care Centrala termoelectrică din regiunea transnistreană va opri......
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Ca agresor, Rusia și-a atins obiectivul – Andrus Merilo, comandanul Forțelor de Apărare ale Estoniei
Comandantul Forțelor de Apărare ale Estoniei, Andrus Merilo, a declarat într-un interviu că Rusia, în calitate de agresor, ...