Noua lege a parteneriatului public-privat ar putea trece prin Guvern până la sfârşitul lunii
Potrivit acestuia, pe 17 iunie, o echipă de experţi ai Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) se va deplasa la Bruxelles pentru discuţii finale cu Comisia Europeană privind noua legislaţie a parteneriatului public-privat.
”Pe 17 iulie, o echipă a DPIIS se va deplasa la Bruxelles pentru discuţii finale cu CE privind acest proiect de lege. După ce vom avea forma finală agreată cu Comisia, proiectul va pleca pe circuitul de avizare. Dacă avem forma finală negociată cu Bruxelles-ul pe 17 iulie – sper să se închidă absolut toate discuţiile care sunt -, dacă circuitul de avizare merge bine, până pe 30 iulie o trecem (prin Guvern – n.r.). Dacă nu, când ne întoarcem din vacanţă, la sfârşitul lui august, cât să facă observaţiile de rigoare toate ministerele, noi să le răspundem, să discutăm toate avizele, mai ales că sunt foarte multe ministere implicate şi interesate în această lege, dar, oricum, la începutul sesiunii parlamentare, deci până la 1 septembrie, proiectul de lege va fi în Parlament pentru a fi dezbătut”, a explicat Şova.
Acesta a ţinut să precizeze că noul proiect de lege a parteneriatului public-privat nu reprezintă, aşa cum a fost Legea 178 din 2010, un „produs legislativ făcut undeva în întuneric, după perdele, prin minister”, ci este o contribuţie ştiinţifică a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti şi doar într-o mică măsură a Executivului. În plus, noul proiect de lege este realizat ”cu toate rigorile” şi acceptat atât de Banca Europeană de Investiţii, cât şi de BERD, de Banca Mondială şi de EPEC.
Ministrul-delegat a remarcat că nu s-a primit nicio observaţie la acest proiect de act normativ în cadrul dezbaterii publice.
„Nu am primit până acum nici măcar o observaţie în dezbaterea publică pe acest proiect. Să ne lămurim în acest moment dacă este cineva interesat sau nu de cum va arăta legea PPP. Noi aşteptăm în continuare. Va mai dura cât va sta pe circuitul de avizare. Până va fi trimisă în Parlament în forma finală va mai dura. Deci, cine este interesat să facă observaţii în acest cadru al dezbaterii publice poate să o facă pe mail-ul oficial şi să trimită orice observaţii”, le-a spus Dan Şova celor prezenţi la seminar.
Revenind la vechea lege a PPP, respectiv Legea 178, el a subliniat că aceasta a fost complet nefuncţională, argumentând că în temeiul acesteia în România nu a existat niciun proiect de PPP.
„Motivul îl reprezintă defectele de reglementare. Avem o lege intitulată în mod comic Legea privind parteneriatul public-privat, dar în temeiul căreia nu se poate organiza niciun PPP. Această lege interzice plăţile de disponibilitate, adică interzice posibilitatea autorităţii centrale, judeţene, locale de a participa financiar la proiectul dezvoltat în PPP. Imposibilitatea de a participa financiar la un asemenea proiect închide orice fel de posibilitate de realizare a unui PPP”, a spus Dan Şova.
El a dat asigurări că toate deficienţele de reglementare au fost îndreptate
În plus, potrivit acestuia, Legea 178 nu numai că a avut un istoric nefast pentru că nu a condus la niciun proiect în PPP, dar a şi creat foarte multe suspiciuni justificate la nivelul Comisiei Europene.
„Pentru a îndrepta greşelile Legii 178, au trebuit adoptate două ordonanţe de îndreptare. În primul rând, se făcuseră nişte proceduri de selectare a partenerului public privat netransparente, necunoscute în achiziţiile publice în directivele care reglementează achiziţiile publice la nivel european şi, fireşte, s-au născut foarte multe suspiciuni la nivelul CE. Noi, la rândul nostru, am avut de întâmpinat suspiciunile Comisiei şi încă le avem de întâmpinat, pentru că experţii CE nu sunt interesaţi de succesiunea Guvernelor, ci de atitudinea legislativă a unui stat din Uniunea Europeană. Or, ce ştiu cei de la Comisie? Că noi am vrut să facem nişte proceduri netransparente de selectare a partenerului privat care fireşte că încălcau legislaţia europeană, motiv pentru care, astăzi, una dintre susţinerile pe care o au experţii CE în ideea de a se asigura că această lege a PPP va respecta legislaţia europeană este să o reglementăm ca pe o procedură în cadrul ordonanţei de urgenţă 34 din 2006 cu achiziţiile publice. Noi susţinem în continuare că este nevoie de o lege separată pentru PPP. Vom vedea după 17 iulie dacă echipa care va merge la Bruxelles va reuşi să risipească toate îndoielile în legătură cu schimbarea atitudinii profesionale a României faţă de modul de respectare a legislaţiei europene”, a conchis ministrul delegat.
Seminarul ”Consultarea autorităţilor publice locale pe tema proiectului de lege privind parteneriatul public-privat’, organizat luni, a avut ca scop promovarea mecanismului economic al parteneriatului public-privat, oferind participanţilor o platformă de comunicare şi schimb de informaţii de specialitate cu privire la avantajele şi riscurile financiare în proiectele de parteneriat public-privat, prezentarea proiectelor de investiţii derulate prin PPP şi a oportunităţilor parteneriatului public-privat.
La consultare au participat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.