Noua lege a pensiilor: tot ce trebuie să ştiţi despre pensionarea anticipată
Ce prevede proiectul noii legi a pensiilor despre condiţiile de obţinere a pensiei anticipate:
Pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare menţionate mai sus nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere, indiferent de actul normativ care o reglementează.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate se iau în considerare perioadele asimilate enumerate în continuare:
- persoana a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnizaţii de asigurări sociale, acordate potrivit legii;
- persoana a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale;
- solicitantul a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani;
- a realizat perioade necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprile 2001.
- persoana e beneficiara Decretului-lege nr. 118/1990, potrivit căruia perioada de după data de 6 martie 1945 în care persoana a executat o pedeapsă privativă de libertate pe motive politice, a fost internată într-un spital de psihiatrie pe motive politice, ori a fost strămutată într-o altă localitate din aceleaşi raţiuni e recunoscută ca vechime în muncă. Detalii despre beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990, aici.
Pentru perioadele ulterioare datei intrării în vigoare a noii legi a pensiilor, care reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite sau în condiţii speciale, se acordă perioade suplimentare, care constituie perioade asimilate, după cum urmează:
- 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;
- 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.
Constituie perioade asimilate şi perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, precum şi perioada suplimentară acordată pentru stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale și condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001 şi până la data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos.
Perioada de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr.5 | Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare |
până la un an | 0,50% |
între un an şi 2 ani | 0,45% |
între 2 şi 3 ani | 0,40% |
între 3 şi 4 ani | 0,35% |
între 4 şi 5 ani | 0,30% |
între 5 şi 6 ani | 0,25% |
între 6 şi 7 ani | 0,20% |
între 7 şi 8 ani | 0,15% |
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare şi/sau a stagiului asimilat. Stagiul asimilat se referă la perioadele pentru care nu s-au datorat contribuții de asigurări sociale, în care persoana s-a aflat într-una dintre situaţiile: a beneficiat de pensie de invaliditate, a obţinut diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz, a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrată, mobilizată sau în prizonierat.
Beneficiarul unei pensii anticipate nu poate opta pentru pensie de invaliditate în situația pierderii capacității de muncă, se mai arată în proiectul de lege.
Momentan, noua lege a pensiilor este în stadiul de proiect de act normativ care se află în dezbatere publică. Ulterior perioadei de dezbatere publică, proiectul de lege va fi transmis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare în comisiile de specialitate şi în plen. Legea se va aplica etapizat până în anul 2021, când va intra integral în vigoare.
Citiţi în Economica.net şi:
Noua lege a pensiilor: tot ce trebuie să ştii despre pensia pentru limită de vârstă
Noua lege a pensiilor: ce se schimbă la pensia de invaliditate
Noua Lege a Pensiilor: valoarea punctului de pensie va ajunge la 1.875 de lei în 2021
Noua lege a pensiilor: se menţine contractul de asigurare facultativă
Noua lege a pensiilor: cum se va calcula pensia minimă
Noua lege a pensiilor: apare indemnizaţia socială minimă
Cum arată noua lege a pensiilor