Noua reţea de benzinării Rottco: Pop a strâns deja 60 de staţii, vizează 100 până la sfârşitul anului
„Anul trecut pe vremea asta începeam proiectul Rottco Synergy (…). Ne-am poziţionat ca integrator şi am reuşit să avem acum 60 de benzinării integrate în sistem. Alte 20 sunt în faza de contractare. Vrem să ajungem la 100 de staţii până la sfârşitul anului apoi să începem discuţiile pentru partea de brand”, a spus Pop, la Energy Forum, eveniment organizat de publicaţia profit.ro.
Proiectul celor de la Rottco se referă la benzinăriile mici dar care au totuşi un volum semnificativ de vânzări, în medie de 2-3 metri cubi de carburanţi pe zi (media în staţiile marilor lanţuri este cuprinsă între 7 şi 12 metri cubi), care se află în oraşe sau pe rute importante şi care au şi magazine.
„În acest proiect, Rottco are rol de integrator și finanțează în mare parte standardizarea, integrarea și interoperarea informațională a serviciilor. Obiectivele strategice ale proiectului ROTTCO SYNERGY, lansat în iunie anul aceata, sunt: interconectarea benzinăriilor independente românești într-o rețea națională și interactivă, capabilă să ofere servicii similare marilor rețele internaționale, creșterea valorii afacerii proprietarilor independenți de stații precum și creșterea competitivității, obiective care se pot realiza doar prin accesul la servicii integrate specifice rețelelor de distribuție”, spuneau cei de la Rottco anul trecut.
După ce sistemul a fost implementat, cele 60 de mici staţii au un sistem informatic integrat, au devenit practic parte a unei reţele, deşi nu şi-au schimbat proprietarii, şi, cel mai important, în toate aceste staţii camioanele din flote pot plăti carburanţii cu ajutorul cardului de carburant Rottco. Un sistem pe care micii benzinari nu îl aveau până acum, şi în lipsa căruia au pierut în faţa marilor lanţuri de benzinării.
Ulterior acestei etape, Pop vrea ca staţiile integrate în Rottco Synergy să aibă şi un brand propriu. Investiţia fiecărui proprietar de staţii ar fi de circa 50-60.000 de dolari dar beneficiile s-ar traduce într-un plus de vânzări de circa 3.000 de dolari pe lună, potrivit afirmaţiilor acestuia.
Rottco a fost înființată în anul 2007, având ca obiect de activitate distribuția en-gros de produse petroliere. Compania are toate operațiunile în România şi a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 453 milioane lei (cca. 100 mil euro).
Pop a fost director în cadrul Lukoil între 1998 şi 2000 şi director de vânzări, managing director şi preşedinte al consiliului de administraţie al Rompetrol Downstream între 2001 şi 2006.
Ulterior, Paul Pop şi-a lansat propria afacere în domeniul distribuţiei de produse petroliere, firma Rottco,
Piaţa carburanţilor din România este dominată de marile lanţuri: OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol. În România sunt peste 2.000 de staţii de distribuţie a carburanţilor, dintre care circa 600 nu sunt „de lanţ” şi sunt deţinute de mici proprietari independenţi.