Nouă scumpire a carburanților azi, a șasea de la începutul lunii iunie

10 06. 2022
petrom benzinarie

Carburanți. Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi, 10 iunie, un preț al benzinei standard de 8,53 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 9,08 lei/litrul.

Așadar, Petrom a majorat azi prețul benzinei cu patru bani pe litru, revenind la nivelul creșterilor de preț cu care ne-a obșnuit, pe care o operează la câteva zile distanță sau, uneori, în fiecare zi. Prețul motorinei a rămas nemodificat.

Precedenta scumpire a avut loc acum două zile, pe 8 iunie. Atunci, Petrom a majorat prețul benzinei și cel al motorinei cu nouă bani pe litru și, în premieră, se ajunsese ca la stațiile Petrom carburanții să fie mai scumpi decât la Mol. Între timp, și lanțul operat de compania maghiară a crescut prețurile.

Precedenta majorare de preț a avut loc chiar ieri, 7 iunie, când prețurile au crescut cu patru bani pe litru, și la benzină și la motorină. Anterioara a fost duminică, când a crescut cu cinci bani pe litru prețul benzinei și cu patru bani pe litru prețul motorinei. Cu două zile înainte Petrom crescuse prețurile tot cu  patru bani pe litru, atât la benzină cât și la la motorină. Iar precedenta scumpire fusese cu o zi în urmă, pe 1 iunie, tot patru bani pe litru, la motorină.

Așadar, de la începutul lunii iunie, prețurile au crescut în șase rânduri.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar este înceapă să se resimtă și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra, benevol, petrol din Rusia pentru rafinăria de la Brazi, de mai multă vreme.

Azi, cotațiile Platt’s Med pentru benzină au ajuns la 1.448 dolari pe tonă, iar cele la motorină la 1.370 de dolari pe tonă. Acum două zile, cotația pentru benzină era la 1.406 dolari pe tonă, iar cea pentru motorină la 1.343 dolari pe tonă.

Prețurile petrolului au crescut miercuri cu aproximativ 3%, până la maximele ultimelor 13 săptămâni, susținute de creșterea cererii de benzină în SUA, în pofida prețurilor record de la pompă, de așteptările că cererea de petrol a Chinei va crește și din cauza preocupărilor tot mai mari privind oferta în mai multe țări.

La ora redactării acestei știri, cotația țițeiului Brent era de 121,3 dolari/baril, iar cea a țițeiului WTI de 122,8 dolari.

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.