Nouă scumpire a carburanților, azi. Care sunt prețurile
Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa pe 3 noiembrie 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 7,56 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,92 lei/litrul.
Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 7,06 lei pe litru la benzină și 8,42 lei pe litru la motorină.
Așadar, în dimineața zilei de joi, Petrom a majorat prețul benzinei cu patru bani pe litru, comparativ cu ziua precedentă. Prețul motorinei a rămas nemodificat. Ultima scumpire a avu loc sâmbătă și a fost operată doar la benzină, plus trei bani pe litru.
În total, din 7 octombrie, moment de la care prețurile au începu din nou să crească după o lungă perioadă de ieftiniri, carburanții s-au scumpit în 13 rânduri. Cumulat, în această perioadă, scumpirea a ajuns la 51 de bani pe litru în cazul motorinei, carburantul cel mai utilizat în România. Pentru benzină, scumpirea cumulată a fost tot de 51 de bani.
în România a fost extinsă perioada de valabilitate a reducerii voluntare de 50 de bani pe litru, la pompă – 25 de bani efortul statului, 25 de bani efortul companiei – până la sfârșitul anului. Guvernul a luat decizia la finalul lunii trecute, când măsura, luată cu începe de la 1 iulie, expira.
Petrom a anunțat atunci că se va conforma voluntar, așa cum a făcut-o și prima dată, în iulie. De altfel, toate marile lanțuri au avut aceeași atitudine. Petrom a anunțat recent că impactul acestei reduceri voluntare a fost de 53 de milioane de euro pentru al treilea trimestru al anului, iar pentru trimestrul în curs estimează aproximativ 40 de milioane, ca urmare a scăderii sezoniere a volumelor de carburanți vândute.
Vânzările totale de produse rafinate ale Petrom au scăzut, în trimestrul trei al anului, cu 2% față de trimestrul trei al anului trecut, scăderea vânzărilor prin benzinării fiind însă de doar 1%. La nivelul primelor nouă luni din 2022 însă, vânzările sunt pe plus: 3% mai mult, în total, și 2% mai mult, prin rețelele de benzinării, comparativ cu perioada similară din 2021.
Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.
Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.