Nouă scumpire a carburanților. Care sunt prețurile azi

După doar câteva zile în care prețurile au stat pe loc, carburanții s-au scumpit din nou astăzi, de data aceasta doar benzina.
Mihai Nicuţ - vin, 13 mai 2022, 10:21
Nouă scumpire a carburanților. Care sunt prețurile azi

Carburanți. Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa azi un preț al benzinei standard de 8 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,79 lei/litrul. Față de ziua precedentă, avem o majorare de patru bani pe litru la benzină, în timp ce prețul motorinei a rămas nemodificat.

Precedenta scumpire a fost în data de 10 mai, conform monitorizării noastre. Atunci s-a scumpit doar benzina, cu patru bani pe litru, un nivel al creșterii de preț cu care compania petrolieră ne-a obișnuit în ultima vreme.

Prețurile carburanților au crescut semnificativ în ultima perioadă, iar scumpirile au avut la la câteva zile distanță ba chiar uneori și de pe o zi pe alta.

La finalul lunii trecute, la aceeași stație, benzina costa 7,63 lei și motorina 8,50 lei litrul, așadar în mai puțin de două săptămâni prețurile au crescut cu 37 de bani pe litru pentru benzină și 29 de bani pe litru pentru motorină.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar este posibil să înceapă să se resimtă și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra carburant din Rusia.

Încă înainte de a se anunța viitorul embargou european asupta importurilor de țiței și produse petroliere, Petrom a anunțat că nu mai cumpără țiței rusesc (compania importă peste un milion de tone de țiței pe an) dar a avertizat că țițeiul care îl înlocuiește pe cel rusesc este mai scump.

“Încercăm să ne asigurăm surse de țiței non-rusești, pentru a ne pregăti în cazul în care va fi impus un embargo total importului de petrol rusesc. Într-o oarecare măsură, ne auto-sancționăm. Însă acest lucru vine cu o creștere a costurilor. Estimăm un cost mai mare de aproximativ 16 dolari pe baril, cu un impact lunar total de o singură cifră, în milioane de euro. Doar pentru a vă oferi o estimare, în condiții normale de operare, preluăm un cargo la fiecare 45 de zile”, a explicat directorul general al Petrom, Christina Verchere, săptămâna trecută.

România importă 70% din necesarul de petrol al celor trei rafinării ale sale, iar livrările se fac exclusiv cu vaporul, prin Marea Neagră, costurile de transport și de asigurare crescând semnificativ în context războiului din Ucraina. Prețurile internaționale ale petrolului se apropie din nou de nivelul de 110 de dolari barilul (107 USD pentru WTI și 108,5 pentru Brent la momentul redactării acestui text).

Petrom este liderul pieței de distribuție a carburanților din România, cu o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...