Noua șosea Suceava – Siret va avea profil de autostradă pe primii 26 kilometri, restul va fi drum expres. Finanțarea pentru lucrări, în bugetul pe 2024 – Grindeanu
„Profilul de drum pentru tronsonul Pașcani – Suceava este de tip autostradă. Profilul de autostradă a rezultat ca urmare a studiului de trafic. Profilul de drum pentru tronsonul Suceava – Siret este de tip autostradă pe primii 26,4 kilometri (de la Suceava și până la DN2H) și de drum expres pe 29,3 kilometri (de la DN2H și până la Siret). Profilul de autostradă și drum expres a rezultat ca urmare a studiului de trafic”, se arată în răspunsul șefului Transporturilor.
În același document, acesta estimează că în bugetul pe 2024 urmează să fie cuprinse sumele aferente execuției proiectelor Pașcani – Suceava – Sirect. Asta după ce vor fi finalizate studiile de fezabilitate și aprobați indicatorilor tehnico – economici prin Hotărâre de Guvern.
Contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice necesare construcţiei drumurilor de mare viteză Paşcani – Suceava şi Suceava – Siret au fost semnate în septembrie 2020 cu asocierea Search Corporation SRL – Egis România SA – Egis International SAS.
Pentru Paşcani – Suceava, valoarea de semnare a contractului era de 11,72 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni.
Pentru Suceava – Siret, valoarea de semnare a contractului era de 10,09 milioane de lei fără TVA şi prevedea o durată de 24 de luni.
Drumurile de mare viteză Pașcani – Suceava – Siret (118,03 km) au ca sursă de finanțate Programul Transport.
CITEȘTE ȘI: