Noua strategie de export: Orientare pe alte pieţe şi privaţi care să preseze Guvernul pentru bani UE
Măsurile sunt privite ca soluţii pentru relanasarea exportului românesc, afectat în prezent de o productivitate scăzută a muncii, lipsa culturii de afaceri pentru marketing, politici economice guvernamentale necoordonate, birocraţie excesivă şi corupţie, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX, elaborat de către Departamentul de Comerţ al Ministerului Economiei în parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi aflat în stadiu de lucru.
În prezent, livrările cătrea statele din UE reprezintă 70% din exporturi, iar importurile din statele blocului comunitar trec de 75% din total, potrivit datelor INS.
În document se arată că, raportat la indicele de similaritate al portofoliului de export, România concurează în prezent cu ţări precum Bulgaria, state nord-africane (Tunisia, Egipt), Italia, Ucraina sau Turcia, plasându-se pe o poziţie medie spre slabă ca performanţe comparativ cu aceste ţări.
În evaluările UE privind competitivitatea ţărilor membre, România se înscrie în grupa 4, cu competitivitatea cea mai scăzută, atât la indicatorul PIB/locuitor, cât şi în ceea ce priveşte intensitatea tehnologică, ceea ce scoate în evidenţă, potrivit sursei citate, decalajul substanţial de competitivitate pe care România încă îl are în economia UE. Alte vulnerabilităţi cu influenţă directă asupra exportului sunt legate de infrastructură, inclusiv portuară, unde locul ocupat de România în lume la indicatorul dezvoltării infrastructurii portuare este 128, iar al celei rutiere este 139. România nu stă bine nici la colaborarea între universităţii şi mediile de afaceri, unde ocupă locul 115 în lume, ceea ce practic reduce substanţial bazele dezvoltării clusterlor de export şi ale inovării.
Comparativ cu ţările avansate care dispun de instrumente de susţinere şi promovare (Finlanda, Marea Britanie, Olanda, Germania), România se situează la un nivel scăzut raportat la volumul mic de resurse bugetare acordate instrumentelor şi sectorului public în activităţi de promovare şi susţinere, fiind confruntată şi cu probleme generate de paralelisme şi lipsă de coordonare în activităţile de susţinere şi promovare ale sectorului public, inclusiv în cele de branding şi identitate competitivă. O altă problemă este generată de faptul că înţelegerea greşită a scopului strategic al activităţilor pro-export, care nu reprezintă o simpla promovare a ofertei rigide existente, ci activităţi concentrate de dezvoltare a exportului, atât în exterior, cât şi în interior.
„Numai prin promovarea ofertei existente, România nu va urca în ierarhina exportatorilor”, se afirmă în document.
În perioada 2007-2012, România a înregistrat o creştere a ponderii exporturilor totale în PIB, de la 29,3% la 40%, dar se poziţionează încă sub media Uniunii Europene (40,1%-44,7%). Structural, maşinile, echipamentele şi alte produse manufacturate domină portofoliul de export al României, cu aproape trei sferturi din total, în timp ce produsele agro-alimentare se situează la 7,5%.
De asemenea, intensitatea tehnologică a exportului este relativ mică la scara UE, iar baza exportatorilor este redusă la nivel de IMM-uri, exportul fiind concentrat în proporţie de 50% la un număr de doar 100 de firme, în special cu capital străin sau societăţi mixte. Media intreprinzătorilor români la 1.000 de locuitori este la jumătate din cea pe ansamblul UE,iar numărul firmelor exportatoare a scăzut în perioada crizei din 2008-2009. România ocupă un loc codaş în lume în ceea ce priveşte gradul de sofisticare şi inovare în afaceri (locul 102) sau în ceea ce priveşte disponibilitatea celor mai noi tehnologii (locul 115).
„Se remarcă pierderea atractivităţii Bucureştiului ca atractor pentru turismul de afaceri, pierdere care nu a putut fi compensată decât parţial de reducerea deficitului turismului particular”, se mai arată în strategie.
În acelaşi document se remarcă faptul că România continuă sa păstreze avantaje competitive faţă de alte ţări în ceea ce priveşte costul resurselor umane, dar are încă vulnerabilităţi importante, precum productivitatea muncii în medie generală mai scăzută, decalaj tehnologic general, incapacitatea firmelor, mediilor universitare, instituţiilor de cercetări şi a autorităţilor locale de a susţine şi promova produse inovative la export, baza restrânsă de exportatori la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare, firmelor existente şi start-up-urilor (exportatori potenţiali) lipsindu-le atât capacitatea, cât şi aspiraţia de a se internaţionaliza.
Costul mare al infrastructurii de telecomunicaţii, infrastructura de transporturi precară, numărul redusc de companii româneşti care exportă cu marcă proprie pe pieţele internaţionale, lipsa culturii de afaceri pentru marketing, branding, informare şi identificare de oportunităţi, aderenţa scazută la standarde şi certificări în domeniul calităţii, lipsa de „market intelligence”, politicile economice guvernamentale necoordonate, legislaţia muncii restrictivă, impredictibilitatea legislativă, birocraţia excesivă în domeniul fiscalităţii, lipsa unor politici credibile de investiţii, dependenţa ridicată de piaţa Uniunii Europene, fluctuaţia cursului valutar de schimb cu o pondere mai mare de 5% şi etichetarea incorectă, cu „falsuri”, a produselor din piaţă sunt alte probleme reclamate în documentul elaborat împreună cu oamenii de afaceri.
Un punct slab menţionat în acest sens, în domeniul dezvoltării, face referire şi la condiţiile de creditare internaţionale, respectiv acordurile cu Fondul Monetar Internaţional.
În document se arată că fondurile europene, care stimulează mai bine productivitatea decât investițiile publice din resurse naturale sau investițiile străine directe, sunt la un nivel redus de absorbție din cauza deficiențelor la nivelul managementului în instituțiile de stat și a lipsei de motivare a personalului de execuție. Soluţia propusă este înfiinţarea unui consiliu privat alcătuit dintr-un număr restrâns de consultanți români și străini, dar și manageri din bănci sau companii care participă în procesul de absorbție, aceştia urmând să urmărească stadiul atragerii de fonduri europene.
„Rapoartele consiliului ar trebui să fie publice pentru a crește presiunea asupra factorilor guvernamentali de decizie, iar costurile unui astfel de consiliu sunt insignifiante în raport cu probabilele pierderi în procesul de absorbție al României a fondurilor europene structurale din perioada 2007-2013”, se arată în document, amintindu-se că, din fondurile disponibile în perioada 2007-2013, România a avut un grad de absorbție de 9,7%, iar în lipsa datelor operative mediul privat de afaceri își construiește bugetele pe prognoze extrem de ambițioase și nerealiste ale Guvernului de atragere a fondurilor și, implicit, de creștere economică.
Alte propuneri formulate în strategie sunt crearea unei liste cu proiecte majore prioritizate în domeniul cercetării și dezvoltării, agreate de clasa politică, care să fie finanțate din fonduri europene, de la bugetul de stat și fonduri private interne și externe, oprirea exodului de personal spre alte țări și atragerea de cercetători străini în România, stabilirea unei agende clare, „cu obiective realiste” și termene de implementare, pentru atragerea de noi investiții străine directe în industria prelucrătoare, agricultură, turism, industria auto, servicii IT&C, serviciile medicale şi de arhitectură, redimensionarea misiunilor diplomatice și economice conform noilor realități economice mondiale.
Firmele exportatoare vor fi stimulate să înceapă construirea de mărci proprii, prin campanii de conştientizare şi servicii de creare brand, iar cele care au construcţii de brand solide, cu mărci înregistrate pe pieţele externe, vor fi preluate în baza de date a Ministerului Economiei si vor fi promovate cu prioritate în cadrul programelor finanţate din buget.
În strategie se mai arată că firmele care obţin comenzi la târguri ar trebui să primească facilităţi la ediţiile ulterioare, de genul subvenţionării unor spaţii de expunere mai mari faţă de cele „standard” suportate de Guvern, respectiv doar 9 metri pătraţi, consideraţi insuficienţi.
Alte soluţii avansate sunt participarea la târgurile internaţionale de profil, inclusiv la târgurile organizate în Polonia, Ucraina şi Rusia, întrucât la târgurile poloneze vin foarte mulţi cumpăratori din ţările vecine, iar Ucraina şi Rusia, deşi au fost pierdute ca pieţe pentru producătorii români după 1990, au un potenţial foarte ridicat care justifică orice efort pentru a le putea recuceri, crearea unor insule comerciale româneşti în spaţiile cu largi comunităţi de români (Italia, Spania, Canada, Israel, Grecia, Cipru) în care să fie promovate brandurile româneşti şi deschiderea în România, în scopul „creşterii competenţei” la nivel naţional, a unui Institut de Export, sub forma unui parteneriat patronat de Consiliul de Export, institut care să asigure programe specializate de training pentru exportatori.
Documentul include şi un tabel al ţărilor-ţintă spre care trebuie îndreptate exporturile româneşti pentru fiecare marfă în parte, respectiv constructii de masini, echipamente, subansamble (pentru care ţările-ţintă sunt Germania, Franta, Rusia, China, Orientul Mijlociu, Ucraina, Turcia, India), echipamente IT (Germania, Marea Britanie, Franta, Orientul Mijlociu, SUA, Japonia), mobilă (Rusia, Germania, Ucraina, ţări membre CSI, Marea Britanie, Orientul Mijlociu, Franta), confectii (Orientul Mijlociu, Germania, Franţa Japonia, SUA, Marea Britanie), electronice şi electrotehnice (Orientul Mijlociu, ţări arabe, Italia, Spania, Germania), agricultura ecologică (SUA, Germania, Austria, Japonia, Orientul Apropiat), artizanat (Germania, Italia, ţările scandinave, Marea Britanie), servicii profesionale, şi design (SUA, UE, ţările arabe), construcţii (Polonia, Ucraina, Turcial, Serbia, Orientul Mijlociu), aeronautică şi tehnică militară (China, Orient, India, Brazilia), construcţii de nave (Orientul Mijlociu, Turcia), echipamente în petrochimie (Orient, ţări arabe, Brazilia).
Pentru încălţăminte, produse din piele şi accesorii sunt recomandate ţările baltice, cu argumentul că acestea nu au tradiţie în domeniu, iar firmele româneşti ar concura numai cu produsele italieneşti sau poloneze, în condiţiile în care produsele italieneşti nu sunt foarte agreate datorită preţului, produsele poloneze sunt omniprezente, iar cumpărătorii doresc un suflu proaspăt care ar putea fi asigurat de produsele româneşti. Tot aici mai sunt recomandate şi pieţele din Israel, Cipru şi Grecia, unde cumpărătorii ar dori un produs de calitate bună, dar mai ieftin decât cel italian, furnizat de români, precum şi pieţele din Norvegia, Suedia şi Danemarca, unde firmele de profil vor considera că „elementul de noutate” este suficient de atractiv pentru a încerca o colaborare.
În ceea ce priveşte producţia de vin, în document se arată că, deşi România are o climă şi condiţii de sol excelente, exporturile sunt modeste în comparaţie cu producţia din cauza rezervelor limitate de soiuri de calitate, combinate cu lipsa de know-how, de cunostinţe specifice de marketing şi de eficienţă a lanţului valoric (lipsa de coordonare între procesatori-vinificatori-producători de struguri).
„Deşi România este o ţară cu o tradiţie viticolă, vinurile româneşti sunt aproape necunoscute pe piaţa mondială”, se afirmă în document.
Ca soluţii în acest sector se propune creşterea participării producătorilor la competiţii internaţionale, deoarece premiile cresc preţurile vinurilor, şi valorificarea la export a potenţialului soiurilor româneşti de vinuri precum Fetească Neagră, în special în Germania, Rusia, SUA, China.
„Cursul real nu este cel mai important determinant al exporturilor. Și în țările mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană, factorii care țin de cerere influențează într-o măsură covârșitoare performanța exporturilor. Țările din Europa Centrală, în perioada premergătoare crizei financiare internațioanle, s-au bucurat de intrări masive de capitaluri, dar și de o apreciere reală a monedei naționale. În ciuda acestui fapt, au continuat să câștige cotă de piață, ceea ce indică prezența unor câștiguri semnificative de competitivitate nonpreț. De asemenea, măsurile protecţioniste, deşi pot influenţa performanţa comerţului exterior, nu pot fi un determinant pe termen lung al performanţelor acestuia. Cursul de schimb sau protecţionismul pot stimula competitivitatea exporturilor doar pe termen scurt, pe termen lung contează competitivitatea non-preț”, este explicat în document.
Aceeaşi sursă indică faptul că relaţiile de comerţ internaţional îşi revin încet în urma crizei financiare, dar impactul asupra exportatorilor la nivel mondial şi implicatiile economice înca nu sunt complet evidente, iar regulile noi pentru un comportament mai prudent al băncilor şi instituţiilor financiare vor avea un impact asupra exporturilor şi relatiilor precaute ale băncilor în special cu întreprinderile mici şi mijlocii.