Noua strategie nucleară a Rusiei îngrijorează NATO

Alianţa Nord-Atlantică se arată tot mai îngrijorată de noua strategie nucleară a Rusiei şi de informaţiile ce relevă că planificatorii militari de la Moscova au în vedere o reducere a pragului dincolo de care armele nucleare ar putea fi folosite în eventualitatea unui conflict, consemnează agenţia Reuters, citând surse diplomatice.
Economica.net - joi, 05 feb. 2015, 14:02
Noua strategie nucleară a Rusiei îngrijorează NATO

Dezbaterea unei analize întocmite de experţii NATO cu privire la strategia nucleară a Moscovei se află pe agenda reuniunii de joi a miniştrilor apărării din statele Alianţei, scrie Agerpres.

‘Ceea ce ne îngrijorează cel mai mult în această strategie este modernizarea forţelor nucleare ruseşti, creşterea nivelului de pregătire al acestor forţe şi posibila combinaţie între operaţiunile cu arme convenţionale şi cele cu arme nucleare, inclusiv în cadrul desfăşurării unui război hibrid’, explică un diplomat din cadrul NATO.

Tacticile de război hibrid aplicate de Rusia în conflictul din Ucraina, cum ar fi soldaţii şi vehiculele de luptă fără însemne, operaţiunile de dezinformare şi atacurile cibernetice, au determinat planificatorii militari ai NATO să propună la rândul lor o revizuire a strategiilor de abordare a situaţiilor conflictuale cu Rusia.

Totuşi, sursele citate menţionează că nu se aşteaptă la decizii concrete în urma reuniunii de joi, dar miniştrii apărării vor solicita responsabililor NATO o evaluare a implicaţiilor strategiei nucleare a Rusiei pentru Alianţa Nord-Atlantică, eventuale decizii urmând după această analiză.

Potrivit unui raport întocmit anul trecut de organismul de analiză al Congresului american – Congressional Research Service – conceptul de securitate naţională al Rusiei se bazează tot mai mult pe armele nucleare.

De altfel, Rusia a iniţiat un program amplu şi foarte costisitor de modernizare a forţelor armate, iar săptămâna trecută şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat că acest program, ce priveşte deopotrivă armele nucleare (strategice şi tactice) şi forţele convenţionale, nu va permite SUA şi NATO să obţină superioritatea militară asupra Rusiei. El a precizat de asemenea că numai în anul în curs armata rusă va primi 50 de noi rachete intercontinentale.

Preşedintele Vladimir Putin a aprobat în luna decembrie noua doctrină militară a Rusiei, ce menţionează extinderea NATO ca fiind riscul principal la adresa securităţii acestei ţări. Înaintea acestui moment, au existat solicitări din partea elitei militare ruse ca în noua doctrină să fie restabilită prevederea că Rusia poate executa o primă lovitură nucleară. Totuşi, propunerea nu a fost inclusă în documentul ce prevede însă că Rusia îşi rezervă dreptul să folosească arsenalul nuclear dacă este atacată cu arme nucleare sau convenţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...