Noua tabletă iPad Pro va putea fi comandată din 11 noiembrie

Grupul informativ american Apple a anunţat luni că noua sa tabletă iPad Pro, prezentată drept cea mai mare şi mai puternică tabletă informatică, va fi pusă în vânzare în cursul acestei săptămâni în peste 40 de ţări, incluzând SUA, Marea Britanie, Japonia şi China, transmite AFP.
Economica.net - lun, 09 nov. 2015, 15:49
Noua tabletă iPad Pro va putea fi comandată din 11 noiembrie

iPad Pro va fi disponibilă online începând de miercuri iar în magazine va ajunge în magazine la finalul săptămânii. Noua tabletă este dotată cu un ecran de 12,9 inchi, faţă de unul cu o diagonală de 9,7 inchi pentru modelul clasic, şi beneficiază, opţional, de stylus şi tastatura ataşabilă.

iPad Pro a fost dezvăluit de Apple în data de 9 septembrie. Tableta va fi pusă în vânzare la un preţ de pornire de 799 de dolari pentru modelul cu o memorie de 32 de GB şi poate ajunge până la un preţ de 1.079 dolari pentru modelul cu o memorie de 128 de GB, în timp ce stylus va putea fi achiziţionat pentru 99 de dolari iar tastatura pentru 169 de dolari. Vor fi oferite trei versiuni de culori: argintiu, auriu şi gri sideral.

‘Primele reacţii la iPad Pro din partea dezvoltatorilor de aplicaţii şi a clienţilor noştri au fost incredibile şi suntem încântaţi ca noua tabletă să ajungă în mâinile clienţii noştri din întreaga lume în cursul acestei săptămâni’, a declarat vice-preşedintele Apple, Philip Schiller.

Cu toate acestea, noua tabletă de la Apple, firma care a inventat practic acest segment de piaţă odată cu lansarea iPad în 2010, vine într-un moment în care tendinţa de scădere a vânzărilor de tablete a continuat şi continuat în trimestrul al treilea. Potrivit firmei de cercetare de piaţă IDC, un număr de 48,7 milioane de tablete au fost livrate la nivel mondial în trimestrul al treilea al acestui an, cu 12,6% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut. De asemenea, IDC estimează că la finele lui 2014 numărul tabletelor instalate la nivel mondial era de 581,9 milioane, iar pe pieţele mature din America de Nord, Europa Occidentală şi Asia Pacific există peste 100 de milioane de tablete active în fiecare regiune, ceea ce înseamnă că oportunităţile de creştere sunt din ce în ce mai limitate.

Te-ar mai putea interesa și
Inovație în industria cărnii: Transavia conectează consumatorii la un asistent AI prin cod QR
Inovație în industria cărnii: Transavia conectează consumatorii la un asistent AI prin cod QR
Transavia, liderul pieței locale de carne de pui, a introdus un asistent virtual care poate asista clienții în magazine indicând sugestii de cumpărături care să înglobeze produsele......
Multe țări încep să-și retragă aurul din SUA, care, cu Trump, nu mai prezintă încredere
Multe țări încep să-și retragă aurul din SUA, care, cu Trump, nu mai prezintă încredere
„Aduceți- ne aurul înapoi acasă”, a cerut Michael Jaeger, președintele Asociației Contribuabililor Europeni, într-un ...
Ce populaţie avea România la 1 ianuarie 2025 – Care este vârsta medie şi câţi români trăiesc la oraş (date oficiale de la INS)
Ce populaţie avea România la 1 ianuarie 2025 – Care este vârsta medie şi câţi români trăiesc la oraş (date ...
Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns în data de 1 ianuarie 2025 la 21,739 milioane de persoane, ...
Trei luni de scumpiri în toate domeniile – Cum văd managerii economia României în perioada următoare (sondaj INS)
Trei luni de scumpiri în toate domeniile – Cum văd managerii economia României în perioada următoare (sondaj INS)
Managerii români estimează, pentru perioada aprilie - iunie 2025, o creştere moderată a activităţii economice în industria ...