Nouă ţări UE cer un fişier cu datele pasagerilor companiilor aeriene, în lupta antiteroristă
„Unul dintre instrumentele cele mai eficiente de asigurare a urmăririi acestor persoane, atât atunci când merg în Siria sau în alte zone de conflict, cât şi când revin în ţările lor, ar fi să putem dispune de un sistem numit PNR («passenger name record») european”, au anunţat într-un comunicat comun miniştrii de Interne francez Manuel Valls şi belgian Joelle Milquet.
Cererea lor, adresată Parlamentului Euroean (PE), unde dosarul este blocat în prezent, este susţinută de către Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Polonia, Marea Britanie şi Suedia, au precizat ei.
Acest fişier „va permite autorităţilor competente să detecteze şi să urmărească deplasările acestor persoane, cu scopul de a-i repera şi împiedica pe cei, adesea tineri vulnerabili, care ar putea să fie tentaţi să îşi rişte viaţa mergând în această zonă de conflict, dar şi, dacă este cazul, să prevină comiterea unor atentate pe teritoriul european sau să lupte împotriva anumitor infracţiuni grave”, au subliniat cei doi miniştri.
Franţa şi Belgia sunt două dintre cele mai vizate ţări UE de „jihadişti europeni” plecaţi să lupte în Siria şi care ar putea „reprezenta o ameninţare” odată întorşi acasă.
Între 400 şi 500 de europeni au plecat în Siria, dintre care 120 originari din Franţa, porivit unor date furnizate de către Manuel Valls în cadrul unei reuniuni, în iunie, cu omologii săi europeni, la Luxembourg.
„Nu toţi sunt jihadişti şi terorişti, dar avem suficiente elemente care suscită îngrijorarea”, a precizat ministrul francez.
Coordonatorul european al luptei împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, estimează la „600 sau peste” numărul jihadiştilor europeni. El subliniază asupra dificultăţilor împiedicării plecărilor tinerilor care au dublă naţionalitate, ceea ce le permite să meargă într-o ţară din Africa de Nord, de unde pot pleca ulterior către Turcia, o ţară de tranzit pe drumul către Siria. Acelaşi itinerar este utilizat la întoarcere.
Comisia Europeană (CE) a prezentat, în februarie 2011, un proiect de creare a unui fişier de date cu dosarele pasagerilor, cu scopul de a „lupta împotriva infracţiunilor grave şi terorismului”, dar acesta a fost respins, în aprilie 2013, cu 31 de voturi la 25 în cadrul Comisiei pentru Libertăţi Civile a PE, afectându-i şansele de a fi adoptat în şedinţă plenară.
O negociere ar urma să fie angajată cu eurodeputaţii, cu scopul de a asigura proiectului PNR „un nivel înalt de protecţie a vieţii private, şi anume prin sisteme independente de control al utilizării datelor, în deplină conformitate cu dreptul UE”, au anunţat Valls şi Milquet.