Nouă taxă în facturile de curent? Viitoarele parcuri eoliene din Marea Neagră vor beneficia de o schemă de sprijin dedicată, nu va mai fi mecanismul contractelor pentru diferență
Investitorii care vor dori să pună turbine eoliene în Marea Naeagră ar putea beneficia de o schemă de sprijin, alta decât mecanismul CfD, dacă se califică la licitațiile organizate de Ministerul Energiei în urma cărora vor câștiga concesiunile necesare pentru a instala turbinele în mare. Condiția este ca turbinele să intre în exploatare comercială în termen de maximum opt ani de când investitorul a semnat cu statul contractul de concesiune. O capacitate instalată de până la 3.000 MW poate beneficia de această viitoare schemă de sprijin.
Cităm prevedea din draftul actualizat al legii:
(1) Ministerul Energiei organizează o procedură de atribuire competitivă a contractelor de concesiune, conform dispozițiilor art. 302 și urm. din Codul administrativ, care se aplică în mod corespunzător.
(2) Ministerul Energiei poate acorda un ajutor de stat sub forma unei scheme de sprijin pentru construirea și exploatarea de centrale electrice eoliene offshore cu o capacitate totală de producție energie electrică de până la 3 GW, către concesionarii perimetrelor eoliene offshore, cu condiția punerii acestora în funcțiune într-o perioadă de maximum 8 ani de la data încheierii contractului de concesiune.
(3) Operatorii economicii pot participa la procedura prevăzută de alin. (1) și fără solicitarea unui ajutor de stat.
(4) Ministerul Energiei elaborează schema de ajutor de stat pentru producerea de energie electrică pe bază de energie eoliană offshore, cu stabilirea obiectivului, a modalității de acordare, a perioadei de aplicare a acesteia, precum și a sursei de finanțare.
În vechea formă a proiectului se arăta foarte clar că investițiile în parcuri eoliene offshore urma să fie susținută prin contractele de diferență. Cităm din vechiul proiect:
“În termen de 12 luni de la emiterea Hotărârii de Guvern pentru stabilirea perimetrelor menționate la art. 13 alin (9), Ministerul Energiei stabileşte, prin ordin de ministru, lista perimetrelor care se concesionează în vederea explorării și, ulterior, exploatării, pentru construcția a 3 GW de capacități eoliene offshore de producere energie electrică care vor beneficia de schema de ajutor de stat de tip CfD, inclusiv calendarul etapelor de concesionare a respectivelor perimetre”.
În noua fomă a proiectului de lege, posibilitatea de finanțare prin CfD nu mai apare nicăieri, dar se vorbește despre o nouă schemă de sprijin care va fi elaborată în urma unui studiu
Cităm din noua formă a proiectului
În termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Energiei inițiază un studiu în baza căruia se stabilesc perimetrele eoliene offshore care pot fi scoase la licitație pentru concesionare în vederea explorării, construirii și exploatării centralelor electrice eoliene offshore în funcție de potențialul eolian al acestora, de condițiile generale pentru utilizările și activitățile viitoare în apele maritime incluse în Planul de Amenajare a Spațiului Maritim, precum și de restricțiile impuse de apărarea securității naționale, a ordinii și a sănătății pbulice, rezultate ca urmare a consultării entităților reprezentate în Comitetul de amenajare a spațiului maritim.
(2) În cadrul studiului menționat la alin (1) sunt elaborate propuneri de proceduri și ghiduri privind concesionarea perimetrelor eoliene offshore și realizarea centralelor electrice eoliene offshore, emiterea permisului de explorare, valoarea redevențelor și a taxelor care trebuie achitate de concesionari conform prezentei legi, precum și privind studiile de impact social și de mediu care trebuie efectuate de concesionar pentru fiecare proiect dezvoltat într-un anumit perimetru. De asemenea, în cadrul studiului sunt elaborate propuneri privind schema de ajutor de stat aplicabilă pentru construcția de centrale eoliene offshore cu o capacitate cumulată de 3 GW, valoarea schemei de sprijin, modalitatea și perioada de acordare, impactul acesteia asupra consumatorilor finali sau asupra bugetului de stat.
România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la 29 septembrie la Berlin, la o întâlnire cu mediul de afaceri organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, în aceeași zi în care Ministerul punea în dezbatere publică forma actualizată a proiectului. „Eolian offshore. Germania este un lider. Acum finalizăm legislaţia şi în România. Cred că săptămâna viitoare vom supune aprobării Guvernului, iar ulterior proiectul va merge în Parlament. Până la sfârşitul acestui an ar trebui să avem o lege pentru energia eoliană offshore şi potenţialul acesteia din Marea Neagră”, a afirmat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, citat de Agerpres.
Puteți citi forma actualizată a proiectului de lege aici: PL-consolidat-offshore-wind
Potrivit anunțurilor făcute referitoare la introducerea schemei de CfD, investitorii ar fi urmat să primească bani în principal din fonduri europene, prin mecansimul Fondului de Modernizare și abia apooi, dacă era cazul, de la clienți. Nu știm care este gândirea din spatele acestei noi scheme, și cît și dacă va viza plăți de clienți, prin factură, așa cum funcționează acum schema de certificate verzi.
Citește și: