Nouăsprezece curse aeriene au întârzieri la decolarea de pe Aeroportul Henri Coandă, din cauza ploilor

Economica.net
03 07. 2017
13438980_962928657162316_3827357682726992683_n_69730400

Potrivit sursei citate, situaţia a reintrat în normal la orele 19:45, odată cu deschiderea pistei afectate.

De exemplu, o cursă care trebuia să decoleze la 16.30 spre Atena a fost programată pentru ora 21.00, aceasta fiind, de altfel, şi prima cursă amânată pe Aeroportul Henri Coandă.

Pasagerii reclamă că pe panourile din aeroport nu sunt afişate informaţii, acestea putând fi găsite doar pe site.

Pasagerii străini care aveau legături apropiate din alte aerporturi au fost trimişi la hoteluri.

De asemenea, potrivit site-ului aeroportului Henri Coandă, şi aterizarea avioanelor este întârziată în cazul a opt curse din Budapesta, Varşovia, Antalya, Tel Aviv, Pisa, Dortmund, Perugia şi Copenhaga, iar 6 zboruri din Belgrad, Sofia, Iaşi, Varşovia, Viena şi Satu-Mare au fost anulate.

Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti spun, într-un comunicat de presă transmis luni seară, că situaţia reintră în normal la ora 19.45, odată cu deschiderea pistei afectate.

Potrivit acestora, din cauza ploilor torenţiale a fost afectată temporar operarea pe una dintre pistele Aeroportului Henri Coandă, precum şi pe una dintre căile de rulare, dar pe aeroport „s-a operat permanent, în deplină siguranţă, dar la o capacitate redusă a pistelor, ceea ce a generat unele întârzieri ale curselor atât la aterizare, cât şi la decolare”.