Noul acord cu FMI ar putea creşte interesul pentru obligaţiunile guvernamentale în lei
Randamentul obligaţiunilor denominate în euro cu maturitatea în 2018 a avansat cu 5 puncte de bază, sau 0,05 pnucte procentuale, la 4,75%, cel mai ridicat nivel din 4 octombrie.
Moneda naţională s-a depreciat spre finalul sesiunii interbancare, într-o piaţă cu interes redus la tranzacţionare, iar cotaţiile au urcat până la 4,5290 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel al zilei. Rata de referinţă publicată vineri de Banca Naţională a României (BNR) a urcat cu 0,64 bani, la 4,5220 lei/euro.
Premierul Victor Ponta a declarat joi că un nou acord de precauţie cu FMI ar acţiona drept plasă de siguranţă împotriva „turbulenţelor serioase” de pe pieţele financiare, notează Bloomberg.
Acordul preventiv aflat în derulare ar trebui să se încheie în luna aprilie, iar vineri a început campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că a discutat cu premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi s-a decis încheierea unui nou acord cu FMI pentru „încă un an sau doi”.
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Georgescu, a declarat vineri că misiunea FMI de evaluare va reveni la Bucureşti la mijlocul lunii ianuarie, când se va face ultima analiză a acordului în derulare şi se vor negocia condiţiile noii înţelegeri, care va fi aprobată cel mai probabil în luna februarie.
„Credem că un nou acord preventiv cu FMI va fi un factor pozitiv pentru obligaţiunile guvernamentale denominate în lei”, comentează analistul Nicolae Covrig de la Raiffeisen Bank într-o notă transmisă vineri, citată de Bloomberg.
Banca austriacă vede şanse reduse ca Ministerul Finanţelor să acceseze din nou finanţare de pe pieţele externe până la sfârşitul acestui an, având în vedere calendarul electoral.
Randamentul eurobondurilor româneşti cu scadenţa în 2019 a crescut cu 4 puncte de bază, la 5,04%, iar cel al obligaţiunilor în dolari cu maturitatea în 2012 a avansat de asemenea cu 4 puncte de bază, la 4,642%, potrivit datelor Bloomberg.