Noul acţionar Mechel încearcă să plătească salariile compensatorii până în 15 martie
Prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a declarat, joi, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii noului acţionar al Mechel, că acesta intenţionează să pornească mai multe capacităţi la Mechel Târgovişte, iar din profit să facă plăţile compensatorii pentru combinatul de la Câmpia Turzii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Concluziile întâlnirii ne dau speranţe. Colegii de la noua firmă care a preluat activele de la Mechel ne-au confirmat că nu vor să închidă combinatul de la Câmpia Turzii, dar au probleme deosebite şi, unde reuşesc să producă bani, îi injectează în celelalte unităţi din ţară. Joi s-au dat bonurile de masă pentru angajaţii care mai lucrează la combinat şi pentru cei disponibilizaţi. Plăţile compensatorii trebuie să se întâmple până pe 15 martie, conform unor documente semnate. Angajamentul este ferm, cum că fac toate demersurile în a găsi surse de finanţare. Toate conturile lor sunt blocate, au preluat şi activele şi pasivele fostei companii, dar intenţionau să pornească mai multe capacităţi la Mechel Târgovişte, iar din profitul de acolo să câştige bani suficienţi ca să facă plăţile compensatorii”, a spus Vuşcan.
Potrivit acestuia, se ia în discuţie şi continuarea activităţii de la Mechel Câmpia Turzii, noul acţionar având şi o strategie în acest sens.
„Nu pot să pornească toate unităţile Mechel din ţară, pentru că nu au capital de lucru, nu au surse de finanţare, încearcă să cumpere fier vechi să pornească o capacitate de producţie care să facă profit”, a afirmat prefectul judeţului Cluj.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care a participat la întâlnire, a declarat, la rândul său, că a asistat la un dialog social bun.
„Eu am venit la întâlnire la solicitarea noului acţionar al Mechel. Am încredere şi consider că a fost un dialog social bun. Eu sunt încrezătoare. A lipsit până acum dialogul, care a dus la surescitarea oamenilor. Nu li s-a comunicat nimic. În momentul în care voiau să obţină relaţii de la directorul de la Câmpia Turzii li se spunea că acesta nu este mandatat. Lipsa dialogului a dus la această stare tensionată. Oamenii îşi vor primi banii, important este să îi primească cât mai repede şi nu în urma unui proces”, a spus Pană.
Pe de altă parte, liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a spus că el nu crede în promisiunea acţionarului Mechel şi că dacă până în 4 martie nu vor fi plătite cele trei salarii compensatorii se va acţiona în instanţă pentru recuperarea banilor.
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi (joi – n. r.) nu ştiu cum să calific. Să le mulţumim că au venit, totuşi, până aici, dar nu s-au angajat la nimic? Când vorbesc de 15 martie, cei de la noul acţionar fac referire la un alt articol al contractului colectiv de muncă, care se referă la plata salariilor, nu a salariilor compensatorii. Nu am încredere în nimic, nici că se vor plăti banii până în 15 martie. Am experienţe cu dânşii, am mai fost păcăliţi. Dacă până în 4 martie nu vor intra plăţile compensatorii îi acţionăm în instanţă pentru recuperarea banilor”, a precizat Pascu.
La întâlnirea de la Prefectura Cluj, care a durat peste două ore, au participat, pe lângă reprezentanţii noului acţionar Mechel, Olga Chumakova, Oleg Svedakov şi Sergiu Lapti, senatorul PSD Alexandru Cordoş, deputatul PC Ioan Moldovan, primarul municipiului Câmpia Turzii, Radu Hanga.
Peste două sute de foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii care au fost disponibilizaţi în ianuarie şi februarie au protestat, miercuri, în faţa combinatului, cerând conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. La un moment dat, foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii au forţat intrarea în unitate pentru a discuta cu directorul societăţii, iar în momentul în care au reuşit să ajungă la clădirea administraţiei oamenii au spart un geam. Ulterior, câteva zeci de protestatari ai Mechel Câmpia Turzii au forţat intrarea în sediul administrativ, iar unii dintre ei au reuşit să ajungă în sala de consiliu. Protestul foştilor angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii s-a încheiat după ce reprezentanţii companiei le-au promis acordarea unor bonuri de masă.
Începând din iunie 2012, la Mechel Câmpia Turzii au fost disponibilizate colectiv, în mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel că au mai rămas în jur de 300 de angajaţi la secţia de Trăgătorie.
Grupul rus Mechel a vândut recent, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.
Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.
Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, noul proprietar va reporni în martie producţia la unităţile din Târgovişte şi Buzău şi ar putea lua în calcul revânzarea combinatelor din Brăila şi Câmpia Turzii, dacă va găsi cumpărători.
Firma Invest Nikarom are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.
Marţi, preşedintele Traian Băsescu a atenţionat Guvernul că este nevoie de măsuri care să creeze locuri de muncă pentru angajaţii Oltchim, dar şi cu privire la Mechel, pentru că s-ar putea „să ne trezim cu industria siderurgică tăiată şi vândută la fier vechi” deşi va fi nevoie de oţel pentru autostrăzi.