Noul calendar pentru liberalizarea preţului gazelor pentru populaţie va fi stabilit la finalul anului – Havrileţ, ANRE
‘La gaze naturale, modificarea legii a introdus o altă dată pentru finalizarea dereglementării preţurilor, până în 2021. Ceea ce înseamnă că va trebui să impunem un alt calendar. Acest calendar va fi luat în discuţie la sfârşitul anului, o să îl stabilim împreună cu Guvernul. Ne gândim să stabilim praguri de consum, iar depăşirea acestor praguri să fie preluată din zona concurenţială’, a explicat Havrileţ.
La rândul său, vicepreşedintele instituţiei, Emil Calotă, susţine că în noul calendar de liberalizare trebuie introduse, obligatoriu, termocentralele care au în spatele lor SACET-uri (Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică – n.r.), .
‘S-au uitat termocentralele care au în spate SACET-uri (…) Eu cred că în acest calendar trebuie, de urgenţă, introduse aceste termocentrale, pentru că altcumva, termocentralele care vor achiziţiona gaze de la 1 ianuarie 2015 din piaţa concurenţială vor avea efectiv blocaje de natură economico-financiară în funcţionarea lor. Ele trebuie cuplate, aşa cum a fost până la momentul 31 decembrie 2014, cel puţin până la momentul în care vom avea pentru termoficarea urbană nişte soluţii solide’, a explicat Calotă.
Liberalizarea totală a pieţei gazelor naturale, inclusiv pentru consumatorii casnici, era prevăzută pentru 31 decembrie 2018. Recent, însă, Parlamentul a votat prelungirea acestui termen cu doi ani şi jumătate.