Noul Cod fiscal: Finanţele spun că nu se schimbă cota unică şi nici impozitarea mijloacelor de transport şi terenurilor

Proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, are în vedere menţinerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare referitoare la impozitarea mijloacelor de transport şi terenurilor şi nu există nicio intenţie cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%, precizează, într-un comunicat, ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.
Economica.net - lun, 27 oct. 2014, 13:23
Noul Cod fiscal: Finanţele spun că nu se schimbă cota unică şi nici impozitarea mijloacelor de transport şi terenurilor

Precizările ministrului Finanţelor vin la o zi după ce candidatul Alianţei Creştin Liberale (ACL) în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat că, potrivit unor surse, la Ministerul de Finanţe se pregăteşte ‘o modificare amplă’ a Codului Fiscal, care ar conduce la majorări de impozite şi taxe şi chiar la introducerea, începând din 2015, a impozitului progresiv, scrie Agerpres.

‘Este regretabil faptul că un candidat politic pune interesele electorale mai presus de orice, acreditând drept certitudini informaţii false, preluate, parţial, de la un post de televiziune, fără a face o minimă verificare. Anunţurile făcute sunt doar minciuni, pe care doresc să le resping categoric. Este o lipsă de responsabilitate şi o dovadă de viziune pe termen scurt, impardonabile chiar şi în context electoral. Vreau să precizez ferm că, din punctul meu de vedere, nu există nicio intenţie cu privire la schimbarea cotei unice de impozitare de 16%! Guvernul îşi asumă şi susţine cu tărie scăderea cotei CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajatori. CAS redus se va aplica în continuare, aşa cum ne-am angajat. Avem resurse pentru compensarea aplicării acestei măsuri. Referitor la impozitul pe mijloacele de transport şi la impozitul pe teren, în proiectul noului Cod fiscal, aflat în lucru, se are în vedere menţinerea prevederilor din Codul fiscal aflat în vigoare. Prin urmare, şi în acest caz, afirmaţiile susţinute sunt false şi nu au legătură cu realitatea’, a declarat ministrul Ioana-Maria Petrescu.

Oficialul MFP mai menţionează că Guvernul actual a redus povara fiscală – a scăzut TVA la produse de panificaţie şi intenţionează reducerea TVA în continuare şi la legume şi fructe, a scăzut CAS şi a eliminat peste 90 de taxe şi tarife parafiscale.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii pe litru
Ajutor de stat de 2 milioane de lei pentru achiziția de motorină folosită în acvacultură. Cât primesc producătorii ...
Operatorii economici din domeniul acvaculturii vor primi între 1,746 lei și 2,213 lei pe litrul de motorină folosit în activitățile specifice sectorului, în anii 2024 și 2025, potrivit unei......
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea bolii rămân insuficiente
Bihorul rămâne în „carantină” din cauza pestei rumegătoarelor mici. CE: Datele disponibile privind supravegherea ...
Crescătorii de oi și capre din Bihor ar fi trebuit să-și poată relua livrările de animale vii în afara județului ...
SUA a suspendat vânzarea de motoare de avion către chinezii de la COMAC
SUA a suspendat vânzarea de motoare de avion către chinezii de la COMAC
SUA au suspendat vânzările către China pentru anumite tehnologii sensibile americane, inclusiv cele care au legătură ...
Life is Hard, afaceri în scădere în primul trimestru
Life is Hard, afaceri în scădere în primul trimestru
Compania de tehnologie Life is Hard, listată la Bursa de Valori București, a înregistrat o cifră de afaceri de 9,51 milioane ...