Noul director al Impact Bucureşti a făcut şcoala în Australia

Ştefan Gheorghiu Milicin, un român în vârstă de 39 de ani, crescut şi educat în Australia, a preluat funcţia de director general al dezvoltatorului imobiliar Impact Bucureşti. Experienţa managerială a lui Milicin este aproape în întregime românească.
Adrian N. Ionescu - mie, 26 sept. 2012, 08:01
Noul director al Impact Bucureşti a făcut şcoala în Australia

Noul director general al Impact Developer & Contractor este managing partner la Tegron Consulting, o companie care oferă servicii integrate de consultanţă  pentru dezvoltare şi consultanţă imobiliară, potrivit raportului trimis de Impact la Bursa de Valori Bucureşti (BVB)

A început să lucreze ca „senior commercial broker“, la Colliers International în România, la doi ani după absolvirea facultăţii în Melbourne, în 1995. Colliers l-a trimis apoi în Mexic pentru un an şi  l-a rechemat în România.

A mai fost director al Fondului imobiliar Europolis România, la  Willbrook International şi a mai lucrat cu Ţiriac Imobiliare. Are experienţă în tranziţia managerială, lucrând firme care şi-au schimbat acţionarul principal, sau  pentru firme în expansiune.

Impact Developer & Constructor (simbol bursier IMP) a raportat anul trecut o pierdere de 21,9 milioane de  lei , în creştere cu 24,5% faţă de anul precedent, în condiţiile în care vânzările s-au prăbuşit cu 58%.

Afacerile Impact aproape că au stagnat la 8,4 milioane de lei, faţă de 8,2 milioane în prima jumătate din 2011.

Artio Global International Equity, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii de la Bursa din Bucureşti şi-a vândut, la începutul lunii trecute, pachetul de 5,75% din acţiunile IMP investitorului local Adrian Andrici.

Te-ar mai putea interesa și
Locul în care ia naștere COBRA armatei române – VIDEO
Locul în care ia naștere COBRA armatei române – VIDEO
Armata română va primi în dotare peste 1.000 de vehicule blindate COBRA II 4x4 dezvoltate de turcii de la Otokar. Producția va fi realizată în următorii ani la uzina din Sakarya, Turcia, și......
SUA întreţin o „incertitudine strategică” în privinţa tarifelor, spun oficialii americani
SUA întreţin o „incertitudine strategică” în privinţa tarifelor, spun oficialii americani
Ministrul de finanţe american, Scott Bessent, a apărat duminică politica tarifară a preşedintelui Donald Trump, care ...
Cât valorează munca ta? Electromecanic angajat pe salarii de la 5.000 de lei „în mână” la procesatorul de carne FOX
Cât valorează munca ta? Electromecanic angajat pe salarii de la 5.000 de lei „în mână” la procesatorul de ...
Fox Com Serv Distribution angajează electromecanic în Bucureşti pe salarii de la 5.000 de lei la 6.200 de lei net lunar, ...
Gigantul european care aducea turiști străini în România comunistă revine. Ce agenție cunoscută vrea să cumpere TUI pe 16 milioane de euro
Gigantul european care aducea turiști străini în România comunistă revine. Ce agenție cunoscută vrea să cumpere TUI ...
TUI Polonia, aripa estică a gigantului german TUI, agenția care aducea turiști străini în perioada de boom a turismului ...