Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile

Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, a declarat, miercuri, că va avea discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalaţiile şi să fie plătite salariile restante.
Economica.net - mie, 03 oct. 2012, 07:23
Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile

„Ştiu sigur că mâine (n.r. – joi) va fi o declaraţie a domnului Victor Ponta care va arăta planul de finanţare a Oltchim. O să am discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile ca să plătim salariile, o să le cer un time out, iar în termen de două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Trebuie să găsesc o cale de rezolvare şi să pornim Oltchim”, a spus Mihai Bălan.

Noul director al Oltchim a afirmat că trebuie recâştigate pieţele pierdute, întrucât prin oprirea producţiei s-au pierdut contracte.

De asemenea, Bălan a precizat că în următoarele şase luni nu vor fi restructurări.

„Dacă reuşesc să-l aduc la zero e perfect, sunt un optimist, îmi dau seama că e o mare provocare, sunt necesare şase luni pentru repornire şi readucere pe un anumit palier, nu vor fi restructurări în aceste şase luni. Ttrebuie reanalizate contractele, s-au pierdut contracte prin oprirea producţiei, le vom negocia şi vom recâştiga pieţele temporar pierdute”, a mai spus Mihai Bălan.

Potrivit acestuia, preţul gigacaloriei în în Râmnicu Vâlcea nu va creşte în această iarnă.

„Cât priveşte preţul gigacaloriei în Râmnicu Vâlcea, nu va fi afectat preţul căldurii, nu va creşte cu 15 la sută aşa cum a declarat primarul oraşului, chiar dacă Oltchim nu va funcţiona, ceea ce nu se va întâmpla. Oltchim va începe să funcţioneze din nou, oamenii îşi vor primi banii, aceasta e misiunea mea şi o voi îndeplini”, a declarat directorul Oltchim, Mihai Bălan.

Mihai Bălan, care îndeplinea funcţia de director general al producătorului de energie electrică şi termică CET Govora, a fost numit, marţi, director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, decizia fiind luată în şedinţa Consiliului de Administraţie al combinatului.

Contractul de privatizare a Oltchim nu va fi încheiat, întrucât Dan Diaconescu, care şi-a adjudecat pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri, termenul pentru semnarea contractul expirând luni, anunţa ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Dan Diaconescu a câştigat în urmă cu aproape două săptămâni licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Chiţoiu a adăugat că acordul de privatizare nu a fost încheiat pentru că nu a fost selectat niciun câştigător pentru pachetul de acţiuni, dar nici pentru creanţele deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Electrica la Oltchim, în valoare cumulată de 400 milioane de euro.

Marţi seară, premierul Victor Ponta anunţa că Guvernul va solicita Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE) permisiunea ca viitoarea privatizare a Oltchim să fie derulată prin negociere cu un investitor strategic şi nu prin licitaţie deschisă la care să vină oricine.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Premierul slovac Robert Fico a dat de înțeles că țării sale i-ar fi mai bine în afara NATO
Slovacia ar putea beneficia în urma unei politici de neutralitate, a apreciat marţi premierul slovac Robert Fico, aducând în discuţie pentru prima dată oportunitatea apartenenţei ţării sale......
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Trump cere Iranului să capituleze necondiționat și promite că deocandată liderul suprem Ali Khamenei nu va fi ucis
Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că Statele Unite ştiu exact unde "se ascunde" liderul suprem iranian, ...
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a milioane de cetățeni israelieni
DNSC atrage atenția cu privire la diseminarea unor informații false potrivit cărora Romania pregătește găzduirea a ...
Directoratul Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia că în spaţiul online circulă clipuri şi ...
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Bruxelles-ul propune simplificarea procedurilor pentru accelerarea investițiilor și producției în domeniul militar
Comisia Europeană a propus, marţi, măsuri de accelerare a investiţiilor şi a producţiei în domeniul apărării pentru ...