Noul drum al mătăsii: România susţine proiectele dezvoltate în marja mecanismului de cooperare China „16+1”

Economica.net
17 10. 2018
drumul_matasii_silk_road_one_belt_one_road_obor_china_projects_84104000_54786800

Continuarea demersurilor de consolidare a poziţiei României în formatul de cooperare 16+1 în cadrul iniţiativei „Belt and Road’, lansată de guvernul chinez, a fost tema avansată de către secretarul de stat în ministerul de resort, Paula Pîrvănescu, la forumul ‘China Investment Forum 2018’, organizat în perioada 15 – 17 octombrie la Praga, în marja Mecanismului de Cooperare China-Europa Centrală şi de Est.

„În discursul său, demnitarul român a reiterat angajamentul României de susţinere a proiectelor dezvoltate în marja mecanismului de cooperare China + 16. În acest context, un accent deosebit s-a pus pe consolidarea poziţiei României în cadrul iniţiativei „Noile Drumuri ale Mătăsii’, prin valorificarea relaţiei tradiţionale cu această parte din Asia, ca element pivot la nivel regional în dezvoltarea proiectului”, se menţionează în comunicatul citat.

Secretarul de stat Pîrvănescu a avut, cu această ocazie, o serie de întâlniri oficiale cu reprezentanţi din cadrul guvernului Republicii Cehe, cu Camera de Cooperare Ceho- Chineză, CITIC Group (China), PPF Group (Cehia), Bank of China, Camera de Comerţ a Cehiei. Totodată, oficialul român a purtat o rundă de discuţii cu preşedintele CzechInvest – Investment and Business Development Agency, Silvana Jirotková, pentru demararea unor parteneriate comune privind schimburile comerciale şi de investiţii între România şi Cehia.

Temele din cadrul evenimentului au fost axate şi pe domeniile ce pot impulsiona dialogul multilateral şi cooperarea regională cu Republica Populară Chineză, în vederea dinamizării schimburilor comerciale bilaterale şi a investiţiilor chineze. De asemenea, au fost discutate şi direcţiile de interes pentru dezvoltarea relaţiilor economice în formatul de cooperare ’16+1′ şi al iniţiativei „Noile Drumuri ale Mătăsii’.

Iniţiativa ‘Noilor Drumuri ale Mătăsii’ („The Silk Road Economic Belt’ şi „Maritime Silk Road’) are ca obiectiv conectivitatea şi cooperarea între Republica Populară Chineză şi ţările din Eurasia în primul rând, dar şi cu ţările de pe întreg traseul ce leagă China de Europa.

Formatul ’16+1′ este o iniţiativă a Chinei, care vizează intensificarea şi extinderea cooperării cu 11 state membre ale Uniunii Europene şi 5 ţări balcanice în domeniul investiţiilor, transporturi, finanţe, ştiinţă, educaţie şi cultură. În cadrul iniţiativei, China a definit trei domenii potenţiale prioritare de cooperare economică, respectiv infrastructura, tehnologiile înalte şi tehnologii ecologice.