Noul Duster va fi comercializat în România la preţuri cuprinse între 12.350 şi 18.750 de euro. GALERIE FOTO

Economica.net
23 11. 2017
dacia_noul_duster3_jpg_ximg_l_full_m_smart_04702100

Potrivit informaţiilor furnizate în premieră, cu ocazia unui drive-test organizat în Grecia pentru jurnaliştii români, noul Duster va fi comercializat în trei versiuni de echipare: Esenţial, Comfort şi Prestige.

Preţul pentru versiunea Esenţial porneşte de la 12.350 de euro, cu TVA şi creşte în funcţie de tipul de motorizare, putând ajunge la peste 16.000 de euro, cu TVA. În cazul nivelului de echipare Comfort, preţurile sunt cuprinse între 13.400 şi 17.100 de euro, cu TVA, cel mai mare preţ, de 18.750 de euro, fiind în cazul nivelului de echipare Prestige.

Întrebaţi de ce în România nu va fi comercializată şi varianta de echipare Acces, care în Franţa se va vinde cu mai puţin de 12.000 de euro, reprezentanţii Dacia au explicat că pe piaţa din ţara noastră mai puţin de 1% dintre cumpărători au optat, în ultimii ani, pentru autoturisme Duster cu un nivel minimal de dotări.

Noul model Duster, produs la Uzina Dacia de la Mioveni, a fost testat în premieră de jurnaliştii români, joi, pe şoselele din sudul Greciei.

Noua versiune a modelului Duster de la Dacia a fost dezvăluită în premieră mondială pe 12 septembrie, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. În România, modelul a fost prezentat public pentru prima dată pe 24 septembrie, la ‘Renault Day’, un eveniment la care au participat aproximativ 15.000 de oameni, organizat pe platforma industrială Dacia din oraşul Mioveni.

Cel mai bine vândut model al gamei la nivel internaţional, Duster se prezintă cu un nou design, atât la exterior, cât şi la interior, dar şi cu o serie extinsă de echipamente.

Potrivit producătorului, în materie de motorizări, noul Duster este echipat cu motoarele pe benzină SCe 115 CP (în versiunea 4X2) şi TCe 125 CP (în versiunile 4X2 şi 4X4), asociate cu o cutie de viteze manuală.

În ceea ce priveşte oferta diesel, modelul propune blocul dCi 90 CP în versiunea 4X2 şi dCi 110 CP în versiunile 4X2 şi 4X4, combinate cu o cutie de viteze manuală. Motorul dCi 110 CP (în cazul versiunii 4X2) poate fi echipat cu cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj EDC.

Lansat mai întâi sub marca Dacia, Duster este vândut începând din anul 2011 şi sub marca Renault în America Latină (Brazilia, Argentina, Mexic, Chile şi Columbia), precum şi în Rusia şi în India. Până în prezent, Duster a fost vândut în peste două milioane de exemplare în mai mult de o sută de ţări, sub cele două mărci.