Noul guvern bulgar a restaurat ‘demnitatea europeană’ a ţării – Borisov
Într-un interviu acordat sâmbătă postului de radio Darik, el a amintit de aşa-numitele ‘eşecuri’ ale cabinetului anterior, cu ‘zero’ realizări în termeni de finanţare europeană sau ‘de orice alt aspect’. Potrivit lui, 2014 marchează lansarea unei ‘noi culturi de coaliţie’.
Conform Novinite, Borisov s-a referit la negocierile de o lună privind formarea unei coaliţii de guvernământ între partidul său conservator GERB, lansat la doar câteva zile după ce acesta a câştigat alegerile parlamentare anticipate de pe 5 octombrie.
Şeful executivului a lăudat totodată noul executiv şi noul legislativ pentru începerea de reforme în domeniile justiţiei, sănătăţii şi sistemului de pensii. Pe de altă parte, el a explicat că a discutat deja cu politicienii UE despre nevoia de a obţine o soluţionare pozitivă pentru problema South Stream.
Bulgaria este total dependentă de gazele ruseşti şi a fost nevoie de presiuni intense din partea UE şi a SUA pentru ca precedentul guvern de la Sofia să suspende lucrările la gazoductul South Stream, prin care Bulgaria putea primi gaze din Rusia prin conducta ce urma să o lege direct de teritoriul rus prin Marea Neagră, ocolind Ucraina. La 1 decembrie, în cursul unei vizite de stat în Turcia, preşedintele rus Vladimir Putin anunţa că Moscova nu va mai putea continua realizarea proiectului South Stream, din cauza poziţiei neconstructive a Uniunii Europene. Printre altele, Rusia nu fusese autorizată de către Sofia să construiască gazoductul în zona exclusivă a Bulgariei.