Noul Guvern japonez este pregătit să repornească reactoarele considerate sigure

Economica.net
27 12. 2012
japonia_reporneste_primul_reactor_nuclear_dupa_dezastrul_de_la_fukushima_104682_02241900

În paralel, el a promis că energiile regenerabile vor fi utilizate la maxim.

„Reactoarele nu vor reporni atât timp cât securitatea nu va fi garantată de către Autoritatea independentă de reglementare, pe baza unor cunoştinţe ştiinţifice”, a explicat, în timpul unei conferinţe de presă, ministrul noului Guvern de dreapta.

„În schimb, începând din momentul în care aceasta consideră un reactor sigur, Guvernul va ţine cont şi va decide atunci să-l repornească, asumându-şi responsabilităţile”, a adăugat el.

În acelaşi mod, decizia privind continuarea construcţiei unor reactoare va fi luată în funcţie de studiile de siguranţă efectuate de către specialişti.

Precedentul Guvern de centru-stânga, condus de către Yoshihiko Noda, şi-a exprimat intenţia de a închide centralele nucleare din Japonia până în 2030, o perspectivă diferită de cea a noului Guvern.

Cu toate acestea, înainte de a adopta această poziţie, Noda a autorizat repunerea în funcţiune a două unităţi, la Oi (sau Ohi, vest), singurele reactoare active din Japonia dintr-un parc de 50 de unităţi, alte 48 fiind oprite pentru a se efectua examinări suplimentare de siguranţă.

Partidul Liberal-Democrat (PLD) al lui Shinzo Abe consideră că Japonia nu poate renunţa uşor la energia nucleară, din cauza unor raţiuni economice. „Este destul de firesc să se revină asupra obiectivului de a abandona energia nucleară”, a reacţionat Yasuchika Hasegawa, şeful organizaţiei patronale Keizai Doyukai. În opinia sa, este prematur să se renunţe la centrale atomice, din cauza unor „probleme de competitivitate şi pentru că nu se ştie că începând din ce moment se va putea garanta o aprovizionare suficientă graţie energiilor regenerabile”, spune el.

„A fost puţin cam periculos să se fixeze sfârşitul folosirii energiei nucleare”, a adăugat patronul Camerei Comerţului şi Industriei nipone, Tadashi Okamura.

PLD, partid de dreapta, a câştigat alegerile legislative anticipate din 16 decembrie, în pofida aversiunii populaţiei nipone faţă de energia atomică.

În schimb, antreprenorii sprijină adeseori necesitatea de a reporni reactoarele, dar sub aplicarea unor reguli severe de securitate.

Noua Autoritate independentă de reglementare, constituită în septembrie, lucrează la elaborarea unor reguli mai stricte de construcţie şi de exploatare.