Noul internet: broadband mobil pentru toată lumea. Despre 5G şi internetul tuturor lucrurilor

Economica.net
04 02. 2016
internet_56776544_57007700

Datorită dezvoltării Internetul Tuturor Lucrurilor, (IOT – Internet Of Things), tehnologiei 5G și cloud, furnizorii de servicii vor asista la creșterea numărului de utilizări diferite ale rețelelor, ceea ce va crea noi lanțuri valorice, modele financiare și oportunități de afaceri. Pentru a putea profita toate acestea, operatorii trebuie să se transforme și să se adapteze constant pentru a oferi servicii și soluții cu valoare adăugată consumatorilor finali.

În același timp, performanța rețelelor va deveni din ce în ce mai importantă. Studiul Ericsson Mobility Report – ediția MWC 2016 arată că o experiență de live streaming de slabă calitate poate avea un efect dublu negativ, atât pentru că duce la scăderea capitalului de imagine al unui furnizor de servicii, dar și pentru că va contribui la creșterea afinității pentru serviciile competiției.

Broadband mobil pentru toată lumea

Ultimul studiu Ericsson Mobility Report arată că 90% din populația lumii va fi acoperită de rețele mobile de tip WCDMA/HSPA până în 2021. În același timp, peste 50% din populația lumii încă nu are acces la internet, mai ales în țările slab dezvoltate. Acest lucru oferă o oportunitate imensă pentru operatorii telecom.

Pentru a susține viziunea companiei de a face internetul mobil accesibil tuturor, soluțiile Ericsson vor contribui la îmbunătățirea performanței rețelelor, eficientizarea operațiunilor și scăderea costurilor pentru acoperirea broadband-ului mobil. Soluția Ericsson WCDMA Flow of Users va dubla performanța rețelelor pe infrastructurile deja existente, în timp ce Zero Touch WCDMA va crește eficiența operațiunilor în rețea de trei ori, iar Mobile Broadband Expander va contribui la scăderea costurilor de administrare a rețelelor cu până la 60%, simplificând și extinderea sutelor de mii de rețele 2G deja existente.

Soluția va fi disponibilă comercial în trimestrul al doilea din 2016.

 

Acoperire extinsă pentru aplicații

Ca parte a evoluției către era 5G și pentru a îmbunătăți performanța și eficiența tehnologiei LTE de astăzi, dar și pentru a acoperi nevoile rețelelor create de traficul din ce în ce mai mare de date, Ericsson lansează noi soluții hardware și software pentru Ericsson Radio System. Lansările vor susține prima ofertă comercială pentru trafic de date LTE la viteze de 1Gbps și arhitecturile de rețea pentru Cloud RAN. Soluțiile Ericsson Radio System vor include și trei noi produse dedicate accesului radio care suportă 4×4 MIMO și noi spectre de bandă.

Soluția va fi disponibilă comercial în trimestrul al doilea din 2016.

 

 

 

Serviciile de administrare a rețelelor axate pe experiența utilizatorilor

Pentru abonați, performanța rețelelor și experiența pe acestea le-o oferă sunt extrem de importante. În acest sens, Ericsson va lansa Service Operations Center (SOC) și Experience Management Center (EMC), pentru a completa oferta de servicii de administrare a rețelelor axate pe experiența utilizatorilor.

SOC monitorizează performanța serviciilor precum difuzarea de conținut video și căutările pe internet în timp real, în timp ce EMC monitorizează experiența și percepția consumatorilor prin sondaje, analize social media, studii Net Performance Score și analize ale ratelor de retenție.

Serviciile de administrare a rețelelor axate pe experiența utilizatorilor sunt disponibile imediat.

Ericsson Revenue Manager

Ericsson Revenue Manager este un sistem de facturare și plăți care satisface nevoile furnizorilor de servicii declanșate de transformarea digitală. Soluția este disponibilă în cloud și poate fi personalizată ușor, oferind flexibilitate, automatizare și eficiență operațională fără să fie nevoie de sisteme integrate sau configurării costisitoare. Este primul sistem de suport pentru business creat special pentru oportunitățile de business și provocările aduse de Societatea Permanent Conectată și era 5G.

Soluția are un sistem simplu de configurare ce permite lansarea noilor produse și servicii în doar câteva minute. De asemenea, folosește un software în cloud, deschis și modular, conceput special pentru diversitatea soluțiilor Societății Permanent Conectate.

Ericsson Revenue Manager va fi disponibil începând cu luna iunie 2016.