Noul iPad: Apple a a vândut trei milioane de bucăţi în primele patru zile de la lansare

Economica.net
20 03. 2012
ipad_2_92963900

‘Este cea mai puternică lansare a unei tablete iPad pe care am înregistrat-o până acum’, a declarat vicepreşedintele de marketing de la Apple, Philip Schiller.

Comparativ, atunci când Apple a lansat versiunea originală a iPad a avut nevoie de 28 de zile pentru a trece pragul de un milion de unităţi vândute, scrie Agerpres.

La începutul acestei luni, Apple a prezentat cea de-a treia versiune a tabletei sale iPad, dotată cu display Retina, cu o rezoluţie de 2.048×1.536 şi o densitate a pixelilor de 264ppi, precum şi cu un procesor Apple A5X.

Vinerea trecută, noua tabletă iPad a ajuns pe rafturile magazinelor Apple din SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia, Singapore, Elveţia, Puerto Rico şi Insulele Virgine /SUA/. Începând cu data de 24 martie produsul va fi lansat pe alte 24 de pieţe, inclusiv în România.

Separat, Apple a anunţat luni că în luna iulie a acestui an va începe să plătească un dividend trimestrial de 2,65 dolari pe acţiune, acestea fiind primele dividende acordate acţionarilor Apple după 1995. Recent acţiunile Apple au trecut pragul istoric de 600 de dolari per titlu, iar capitalizarea bursieră a Apple a trecut de 550 miliarde de dolari.