Noul iPad va fi pus în vânzare începând cu 16 martie

Grupul informatic american Apple a prezentat miercuri noua versiune a tabletei iPad, dotată cu o rezoluţie mai bună şi o funcţie de comandă vocală, precizând că aceasta va fi pusă în vânzare începând cu 16 martie, la preţul de 499 de dolari, relatează AFP.
Economica.net - mie, 07 mart. 2012, 20:13
Noul iPad va fi pus în vânzare începând cu 16 martie

Statele Unite, Franţa, Canada şi Germania figurează printre primele ţări unde va apărea noul iPad, în special la operatorii americani AT&T şi Verizon, ale căror reţele 4G vor permite descărcări mai rapide.

În cadrul unei conferinţe organizate la San Francisco (California, vestul Statelor Unite), transmisă prin videoconferinţă, Apple a precizat că noul iPad este dotat cu un ecran „retina display”, folosit deja la cele mai recente modele de iPhone ale sale.

Cu un nou touch „micro” pe tastatura virtuală, tableta, care va fi compatibilă cu noile reţele de telefonie mobilă 4G, este echipată cu un program de comandă vocală, care funcţionează în engleză, franceză, germană şi japoneză.

Calitatea camerei a fost, de asemenea, ameliorată, la 5 megapixeli şi un stabilizator video, plus tehnologie HD.

Apple a prezentat, de asemenea, miercuri un nou Apple TV, cu o interfaţă simplificată pentru a-şi consolida prezenţa pe segmentul televiziunii prin Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii vor să reînvie gazoductul Nord Stream și trezesc apetitul german pentru gaz rusesc ieftin
Americanii vor să reînvie gazoductul Nord Stream și trezesc apetitul german pentru gaz rusesc ieftin
Nord Stream, sezonul 2? Ideea reactivării gazoductului sortit eșecului prin intermediul unei companii americane, ca parte a negocierilor de încetare a focului din Ucraina, retrezește apetitul......
Ciolacu: Populaţia poate asigura peste 20% din nevoia de împrumuturi, record ce arată încrederea în economie
Ciolacu: Populaţia poate asigura peste 20% din nevoia de împrumuturi, record ce arată încrederea în economie
Estimările arată că populaţia poate asigura în 2025 peste 20% din nevoia de împrumuturi a României, ceea ce este un ...
California va ataca în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump
California va ataca în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump
California va contesta în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump, a anunțat miercuri guvernatorul statului american, ...
FPIOR a creat un ghid de informare referitor la acordarea voucherelor de vacanță
FPIOR a creat un ghid de informare referitor la acordarea voucherelor de vacanță
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) a transmis miercuri un ghid de informare referitor ...