Noul iPhone va fi lansat pe 10 septembrie. iPad-uri noi, până în iarnă

Economica.net
13 08. 2013
iphone_0000000000000000000000000000000000000_99024500

Apple va prezenta următorul iPhone în cadrul unui eveniment planificat pentru 10 septembrie, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei.

Noi modele iPad, inclusiv o variantă mai subţire şi un iPad mini cu ecran de înaltă rezoluţie, vor fi lansate ulterior, la timp pentru sezonul sărbătorilor de iarnă, au afirmat sursele citate.

Compania a anunţat în iunie că va prezenta în a doua parte a acestui an o nouă variantă a sistemului de operare iOS, precum şi o nouă generaţie de computere Mac.

IPhone şi iPad au generat în trimestrul al doilea 70% din vânzările companiei.

Apple trece printr-o perioadă dificilă, după scăderea preţului acţiunilor cu o treime faţă de nivelul record înregistrat în luna septembrie a anului trecut, pe fondul frânării creşterii profitului şi absenţei lansărilor mari de produse în acest an.

Analiştii anticipeaz că Apple va lansa în acest an şi o variantă iPhone cu preţ mai mic, destinată în principal pieţelor emergente.

Directorul general Tim Cook a declarat anterior că Apple va lansa noi produse începând din aceast toamnă şi pe parcursul anului viitor.

Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii companiei au refuzat să comenteze informaţiile.