Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare din 9 decembrie

Economica.net
06 12. 2012
tren_cfr_calatori_42454400

Zilnic se vor afla în circulaţie 1.378 de trenuri, cu 60 de trenuri mai mult decât în planul de mers 2011-2012.

În traficul intern s-a implementat mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare au permis acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă: Bucureşti Nord- Roşiori, Roşiori – Craiova, Constanţa – Mangalia, Bucureşti Nord – Ploieşti, Ploieşti Sud – Urziceni, Buzău – Mărăşeşti, Iaşi – Ungheni Prut.

Pentru asigurarea mobilităţii şi pentru desfăşurarea unui transport de pasageri competitiv, e necesară realizarea unei reţele de transport complet integrate, care să pună în legătură diferitele moduri de transport. În acest sens, o soluţie pe termen lung este introducerea acestui sistem de mers de tren cadenţat, care să asigure legături frecvente între marile oraşe ale ţării şi capitalele de judeţ, precizează CFR Călători.

În traficul internaţional au fost introduse două noi trenuri cu destinaţia Budapesta, de la Bucureşti Nord şi de la Sighetu Marmaţiei.

Prin încheierea unui Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din România – CFR Călători şi MAV Trakcio – operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria, traficului feroviar cu Ungaria va fi fluidizat prin reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, utilizând o singură locomotivă între Bucureşti şi Budapesta.

„În anul 2013 vor continua, pe de o parte, lucrările de reabilitare a liniei pe coridorul IV PANEUROPEAN, demers ce va avea efect direct în diminuarea semnificativă a capacităţii de circulaţie (până la 50% pe zonele cu lucrări) şi, pe de altă parte se vor deschide noi şantiere de lucru pentru reabilitarea podurilor dunărene pe tronsonul Feteşti-Saligni şi a tronsoanelor de cale ferată: Curtici – Simeria, Simeria – Coşlariu şi Coşlariu – Sighişoara. Realizarea acestor lucrări, absolut necesare pentru reabilitarea infrastructurii feroviare, va conduce la modificarea semnificativă a orariilor şi rutelor trenurilor care circulă pe aceste tronsoane, în sensul măririi duratelor de parcurs şi a limitării rutelor de circulaţie”, arată comunicatul.

CFR Călători va menţine ofertele comerciale existente, prin care acordă reduceri la transportul feroviar atât în traficul intern cât şi în cel international (Minigrup 2-5, biletul dus-întors, cartea VSD, biletul de weekend, procurarea cu anticipaţie a biletelor de tren, abonamente, facilităţi copii, reduceri la cumpărarea online, reduceri la cumpărarea cu anticipaţie, cardul TrenPlus etc.)