Noul metrou urcă pe şine în mai. Cine se va plimba cu el
Primele două trenuri de metrou CAF vor intra pe şine în luna mai a anului viitor, pe Magistrala 2 Bucureşti Berceni-Pipera, a spus, pentru ECONOMICA.NET, Aurel Radu, directorul Metrorex. În acest moment, două din cele 16 trenuri comandate au ajuns în România, fiind depozitate în depourile Regiei de Transport. Acestea sunt botezate Dunărea şi Mureş şi vor intra în probe începând din primele zile ale anului viitor. Acestea vor înlocui vechile metrouri fabricate la uzinele Astra din Arad.
Din cele 16 rame, patru sunt asamblate în Spania, iar restul la Atelierele Griviţa din Bucureşti.Iniţial, trenurile ar fi trebuit să ajungă în România în luna septembrie.
Contractul pentru cele 16 rame de metrou se ridică la circa 100 de milioane de euro.
Magistrala 2 de metrou are staţiile Berceni – Piaţa Unirii – Universitate – Piaţa Victoriei – Pipera
În altă ordine de idei, Metrorex a eşuat în încercarea sa de a renegocia contractul de mentenanţă cu Alstom pe trenurile de metrou care va costa Regia 200 de milioane de euro până în 2018. Francezii invocă contractul în vigoare care a fost ratificat prin Hotărâre de Guvern , în 2011. „Am propus, nu vor să audă. Mai mult, invocă şi ajustarea lui cu inflaţia, conform clauzei din contract. Noi am amânat cât am putut plata acestei sume provenită din ajustare, am şi propus ca, în contul banilor, să repare ei depourile Berceni şi Militari, lucru cu care tot nu au fost de acord. Acum, avem nevoie de sprijinul Guvernului care să emită o altă Hotărâre prin care să se poată renegocia acest contract împovărător pentru noi”, mai spune Radu
Mai multe detalii pe acest subiect puteţi găsi aici.