Noul ministru al apărării britanic promite un nou ajutor militar Kievului

08 07. 2024
kiev

John Healey, care a fost numit vineri în funcţie de noul premier britanic Keir Starmer, a mers în acest oraş din sudul Ucrainei, o ţintă frecventă a rachetelor şi dronelor ruseşti, în prima sa vizită în străinătate.

„Poate că a avut loc o schimbare de guvern, însă Marea Britanie este unită pentru Ucraina”, a subliniat Healey, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Apărării britanic.

Healey a promis o nouă livrare de echipamente militare, inclusiv piese de artilerie, 250.000 de muniţii, 50 de ambarcaţiuni militare de mici dimensiuni, 90 de rachete Brimstone, 40 de vehicule de deminare, 10 tunuri de artilerie AS-90 şi 61 de buldozere pentru a ajuta la construcţia de poziţii defensive, potrivit ministerului.

În timpul vizitei sale la Odesa, ministrul britanic s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu ministrul ucrainean al apărării Rustem Umerov.

Zelenski a postat imagini care îl arată pe Healey depunând flori la un memorial pentru a marca Ziua Marinei în Ucraina.

Şeful statului ucrainean a declarat că i-a informat pe ministrul britanic şi pe omologul olandez al acestuia, care şi-a preluat recent mandatul, despre situaţia de pe câmpul de luptă.

Ministrul de externe olandez Caspar Veldkamp, aflat în vizită la Kiev în week-end, a promis că Ţările de Jos vor începe să trimită „fără întârziere” avioane de luptă F-16 în Ucraina.

Healey a dat asigurări că un pachet important de ajutor britanic anunţat în aprilie va fi livrat „integral Ucrainei în următoarele 100 de zile”.

Kievul a deplâns adesea livrările cu întârziere de echipament militar occidental către Ucraina, care se confruntă cu o lipsă de trupe şi arme, necesare pentru a lupta împotriva invaziei ruse.