Noul ministru de Finanţe: Vrem să transferăm contribuţia de la angajat la angajator şi să reducem CAS
‘Vrem transferarea contribuţiei de la angajat la angajator în paralel cu reducerea cotei de contribuţii la asigurări sociale de la 39,25% la 35%. Această măsură va fi corelată cu o reducere a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Acestea sunt măsuri extrem de importante pentru a produce efecte cât mai benefice la nivelul salarizării unice unitare’, a spus Mişa.
El a precizat că doreşte îmbunătăţirea reglementării în privinţa metalelor şi pietrelor preţioase.
‘Este una dintre măsurile prin care se doreşte îmbunătăţirea colectării şi stabilirea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor de a marca toate metalele şi pietrele preţioase pentru a ne asigura că nu mai există evaziune în piaţă şi pentru a avea un control asupra calităţii mărfurilor care sunt în piaţă’, a mai arătat ministrul propus pentru Finanţe.