Noul premier al Greciei se distanţează de liderii UE în ceea ce priveşte adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei
Potrivit mass-media din Grecia, Tsipras i-a acuzat pe liderii UE de faptul că aceştia ‘nu s-au consultat cu Grecia’ atunci când au făcut declaraţiile cu privire la necesitatea adoptării de sancţiuni la adresa Moscovei.
Tsipras şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu faptul că UE ‘eludează procedurile stabilite’, care prevăd un consens pentru adoptarea deciziilor importante, precum şi în legătură cu faptul că UE ‘nu a obţinut acordul Greciei’ pentru sancţiunile împotriva Rusiei, scrie Agerpres.
Toate aceste nemulţumiri ar fi fost, potrivit mass-media din Grecia, exprimate de Tsipras într-o discuţie telefonică pe care a avut-o cu şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.
O reuniune a miniştrilor de externe ai ţărilor din UE este planificată să aibă loc joi, în timpul acesteia urmând să se discute despre posibilitatea adoptării de noi sancţiuni împotriva Rusiei. Miercuri, subiectul va fi discutat şi de reprezentanţii permanenţi ai ţărilor din UE la Bruxelles.