Noul preşedinte al Senatului italian îşi reduce salariul la jumătate

Noul preşedinte al Senatului italian, Pietro Grasso, a anunţat joi că îşi va reduce salariul la jumătate şi va renunţa la alte avantaje pentru a le da un exemplu colegilor săi, într-o ţară aflată în criză, relatează AFP.
Economica.net - vin, 22 mart. 2013, 06:55
Noul preşedinte al Senatului italian îşi reduce salariul la jumătate

„Am decis să îmi reduc salariul de la 18.600 de euro la 9.000 de euro net. Renunţ, de asemenea, la locuinţă şi şoferi”, a declarat Grasso, care a fost ales sâmbătă la conducerea Camerei superioare a Parlamentului italian.

„Trebuie să începem să dăm exemplu”, a explicat el, într-o ţară în care remuneraţia personalului politic este considerată excesivă de o parte a populaţiei.

Grasso, care şi-a dedicat cariera luptei împotriva mafiei, ca magistrat apoi ca procuror naţional antimafie, înainte de a intra în politică în acest an, a afirmat că va reduce numărul gărzilor personale de care dispune.

Grasso a fost ales la conducerea Camerei superioare a Parlamentului italian săptămâna trecută, fiind senator din partea Partidului Democrat, de centru-stânga.

Numele lui este citat de presă ca posibil premier, în timp ce Italia încă nu a format un Guvern după alegerile din februarie.

El a declarat joi că este „pregătit să servească pentru binele ţării”, precizând ulterior că nu trebuie suprainterpretate declaraţiile sale, deoarece „un servitor al statului trebuie să fie întotdeauna pregătit”.

Preşedintele Giorgio Napolitano, care a încheiat două zile de consultări pentru formarea viitorului Guvern, a anunţat joi seara că îşi va anunţa decizia vineri.

Te-ar mai putea interesa și
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Tanczos Barna: Calendarul de buget încă nu există. Nu cred că se poate face bugetul pe 2025 până la finalul anului
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a spus că nu există un calendar pentru aprobarea bugetului pentru anul 2025 şi că nu crede că este......
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare și infrastructurilor de servicii”
Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică „Ghidul privind principiile de tarifare aplicabile infrastructurii feroviare ...
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), instituție din cadrul Consiliului Concurenței, anunță ...
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Trump reia tema cumpărării Groenlandei de către SUA, idee respinsă ferm de premierul insulei
Groenlanda nu este de vânzare, a declarat luni liderul acestei mari insule arctice, răspunzând comentariilor făcute de ...
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate în perioada septembrie – decembrie 2024
ANAF a dat amenzi și a dispus confiscări în valoare totală de peste 117 de milioane de lei în urma controalelor realizate ...
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au aplicat amenzi de 47,3 milioane de lei şi au confiscat bunuri, ...