Noul prim-ministru Liz Truss îşi face intrarea, Boris Johnson părăseşte Downing Street

Noul prim-ministru britanic Liz Truss îşi face marţi intrarea în Downing Street, succedându-i lui Boris Johnson într-un moment de criză legată de creşterea costului vieţii, transmite AFP.
AGERPRES - mar, 06 sept. 2022, 13:07
Noul prim-ministru Liz Truss îşi face intrarea, Boris Johnson părăseşte Downing Street

‘S-a terminat, prieteni’, a spus Johnson într-un scurt discurs luni dimineaţă în faţa reşedinţei oficiale din Downing Street 10, unde se aflau câteva sute de persoane. Johnson şi-a lăudat propriul bilanţ şi s-a comparat cu ‘o rachetă care şi-a încheiat misiunea’ şi reintră în atmosferă. ‘Îi voi oferi acestui guvern sprijinul meu cel mai fervent’, a dat el asigurări.

Boris Johnson a părăsit apoi Downing Street în automobil, îndreptându-se spre Balmoral (Scoţia), unde îşi va prezenta oficial demisia reginei Elisabeta a II-a. Suverana britanică îi va cere apoi lui Liz Truss să formeze un nou guvern, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru Regatul Unit, confruntat cu o criză economică şi socială istorică.

Boris Johnson, ‘eroul’ Brexit-ului, adesea numit simplu de britanici ‘Boris’, părăseşte aşadar ‘cea mai bună slujbă din lume’, aşa cum o calificase, după 3 ani şi 44 de zile (doar cu puţin mai mult decât predecesoarea sa Theresa May), după o serie de scandaluri care au declanşat zeci de demisii în anturajul său de la începutul lunii iulie.

După demisia sa forţată în iulie, Johnson a gestionat doar treburile curente ale guvernului, în aşteptarea desemnării succesorului său. El va rămâne deputat, dar nu şi-a anunţat intenţiile pentru viitor.

Liz Truss, ministru de externe în guvernul Johnson, a fost aleasă cu 57% din opţiunile a circa 142.000 de membri votanţi ai Partidului Conservator, faţă de 43% pentru rivalul său Rishi Sunak, fost ministru de finanţe, şi va fi a treia femeie prim-ministru al Marii Britanii, după Margaret Thatcher (1979-1990) şi Theresa May (2016-2019).

După o campanie cu orientare puternică de dreapta, Liz Truss va da primul test marţi după-amiază, când va anunţa componenţa guvernului.

Luni, ea a promis că va guverna ‘ca o conservatoare’, că va pune în aplicare ‘un plan îndrăzneţ pentru reducerea impozitelor şi a creşte economia’, şi că îi va învinge pe laburişti în alegerile prevăzute la începutul lui 2025.

‘Voi veni cu un plan clar de reducere a taxelor şi pentru creştere economică. Voi găsi soluţii pentru criza energetică, mă voi ocupa de problema facturilor energetice, dar şi de problemele pe termen lung pe care le avem în aprovizionarea cu energie’, a declarat Truss, sub presiunea de a ajuta milioane de britanici confruntaţi cu facturi la energie în creştere vertiginoasă.

Ministru de finanţe ar urma să fie Kwasi Kwarteng, până acum secretar la energie, partizan, ca şi Truss, al unui stat mai restrâns şi al unei economii mai descentralizate.

Suella Braverman este dată ca viitor ministru de interne, James Cleverly, ministru al educaţiei, ar urma să treacă la Externe, iar Ben Wallace să rămână la Apărare.

Kwarteng este de origine ghaneză, Braverman de origine indiană, iar mama lui Cleverly era originară din Sierra Leone, ceea ce aduce o diversitate inedită în aceste posturi cheie.

Primele anunţuri menite să combată criza economică sunt aşteptate probabil joi. După ce în mare parte din campanie s-a opus unei astfel de măsuri, Liz Truss ar putea să anunţe, potrivit presei, o îngheţare a preţurilor la energie, în sprijinul familiilor şi companiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...