Noul program de la stat îi vizează pe inspectorii şcolari, nu şi pe profesori

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat pentru RTV.NET că programul de lucru obligatoriu de la 8.00 la 16.00, instituit la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu, nu îi vizează pe profesori, care vin la cursuri conform orarului şcolar.
Economica.net - mie, 15 feb. 2012, 13:36

Potrivit lui Banu, măsura îi vizează numai pe inspectorii şcolari.

„Profesorii au program conform orarului şcolar. În ordinul dat de premier este vorba de inspectorii şcolari, nu de profesori. Chestiunea priveşte aparatul inspectoratului şcolar”, a explicat Marian Banu, pentru RTV.NET.

Secretariatul General al Guvernului a transmis miercuri instituţiilor din administraţia publică centrală decizia primului ministru privind instituirea programului de lucru care se va desfăşura începând, cu data de 15 februarie a.c., între orele 08:00 – 16:00.

„Am unificat programele de lucru în toate instituţiile administraţiei centrale. Dacă, într-adevăr ceva contează, este ca timpul legal de lucru, de la 8.00 la 16.00, să fie folosit cât mai bine”, a declarat miercuri premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines la Aktau, în Kazahstan, accident......
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...