Noul Regulament ASF privind spălarea banilor: implicații la nivelul angajaților

ASF a aprobat un Regulament prin care companii din asigurări, pensii și piața de capital (entități reglementate) vor fi obligate să strângă informații amănunțite despre clienți și să crească vigilența la angajare.
Victor Stănilă - vin, 29 nov. 2019, 09:59
Noul Regulament ASF privind spălarea banilor: implicații la nivelul angajaților

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, pe 27 noiembrie 2019, Regulamentul privind instituirea măsurilor de prevenire și combaterea spălării banilor și a finanțării terorsmului prin intermediul sectoarelor financiare supravegheate de ASF (Regulament 13/2019).

Spre deosebire de proiectul care a fost pus în dezbatere publică, ASF a lărgit sfera persoanelor ce pot exercita funcția de ofițer de conformitate. Acesta poate fi numit din rândul conducerii superioare, a controlului intern dacă acesta are funcție de conducere de rang superior, sau poate fi o altă persoană cu funcție de conducere cu atribuții specifice în materia spălării banilor sau a finanțării terorismului, subordonată direct consiliului de administrație/consiliului de supraveghere.

Regulamentul are impact direct asupra modului în care aceste companii își selectează angajații și introduce obligativitatea numirii unui ofițer de conformitate. Acesta, împreună cu toate persoanele desemnate pe linia spălării banilor, trebuie să beneficieze de formare profesională continuă privind tehnicile de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțarea terorismului ori de câte ori este nevoie. Nu trebuie să se depășească însă un interval de 2 ani între sesiunile de informare.

Aceasta mai ales că entitățile reglementate trebuie să verifice cel puțin o dată pe an toate persoanele cu responsabilități în aplicarea măsurilor prevăzute în norma internă privind combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului pentru a se asigura de faptul că sunt pregătite în mod adecvat și cunosc atribuțiile ce le revin.
Totodată, entitățile aflate sub supravegherea ASF trebuie să modifice fişele de post ale angajaţilor prin includerea atribuţiilor concrete ce le revin în ceea ce priveşte aplicarea normelor prevenire și combatere a spălării banilor.

Referitor la procesele de recrutare, Regulamentul ASF prevede faptul că trebuie să se asigure un screening al candidaților inclusiv în ceea ce privește reputația acestora, în afară de competența pe care trebuie să o dovedească.

Victor Stănilă este avocat de drept civil și dreptul afacerilor

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...