Practic, „cerințele sunt atât de multe pentru client, iar personalul bancar va trebui să cunoască foarte bine o mulțime de legi, încât se va ajunge ca patru ofițeri de credite dintr-o bancă să lucreze un dosar de credit”, spune reprezentantul unei instituții de credit.
De altfel, majoritatea neclarităților băncilor se referă la felul în care vor fi cerute actele și dacă va exista o metodă de verificare a informațiilor declarate de client sau se va face totul pe propria răspundere.
Astfel, cele mai mari neclarități sunt iscate chiar de cea mai importantă modificare a regulamentului care prevede ca din venitul eligibil pentru credit să fie scoase cheltuielile clientului bancar cu taxele, impozitele și asigurările. Pentru ca o bancă să vadă exact cuantumul cheltuielilor pe care trebuie să le scadă din veniturile clientului pentru a stabili gradul de îndatorare, trebuie să cunoască toate bunurile clientului și să știe exact impozitul și asigurarea plătită de acesta.
Dacă un client are și alte proprietăți în afara domiciliului fiscal, o casă la munte, un teren la mare, una, două sau trei mașini, ofițerul de credit trebuie să îl creadă pe cuvânt pe client? Întrebarea este pusă în contextul în care toate aceste date despre consumatori nu sunt centralizate într-o bază de date și nici nu pot fi accesate prin interogarea Fiscului deoarece fiecare proprietate are un rol propriu și ofițerul de credite nu poate să știe toate proprietățile unui individ pentru că nu toți cetățenii sunt obligați să își depună declarația de avere la ANI.
În plus, asigurările auto, de viață sau cele unit-linked erau considerate până acum datorii la care clientul renunța în momentul în care rămânea fără venituri și chiar puteau fi transformate în cash, adică în venituri. Acum dacă vor trebui trecute la cheltuieli alături de coșul zilnic, asigurările ar putea să nu fie declarate de clienți. În acest caz, banca se transformă în detectiv și caută asigurările plătite de fiecare individ?
O altă neclaritate care ar trebui reglementată de BNR este referirea la vârsta de pensinare. Potrivit regulamentului nou, perioada de creditare nu trebuie să depășească vârsta de pensionare a clientului. Problema este dată de faptul că vârsta de pensionare diferă de la o persoană la alta în funcție de meseria sau meseriile avute. Pentru că există cazuri în care o persoană a fost angajată în meserii cu un anume grad de risc pentru o anumită perioadă și apoi a fost încadrată în altă clasă de risc iar vechimea în muncă, implicit vârsta de pensionare se calculează diferit pentru fiecare persoană pe baza mai multor legi. În concluzie, vârsta de pensionare ne este una uniformă așa cum poate părea dacă citești o singură lege.
Capitolul taxe care sunt plătite de client naște la rândul său o serie de întrebări. Dacă un client deține o pușcă de vânătoare care poate fi catalogată ca obiect de lux deoarece se plătește taxă pentru ea? O astfel de taxă trebuie sau nu scăzută din veniturile clientului pentru a fi stabilit net venitul eligibil?
Banca Naţională a României (BNR) a prelungit, până pe 25 mai, termenul limită pentru transmiterea comentariilor cu privire la proiectul noului regulament privind unele condiţii de creditare, care vizează transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor relevante din Directiva UE 17/2014 şi a altor norme europene
Banca Naţională precizează că “noile prevederi nu reprezintă o înăsprire a condiţiilor de creditare, acestea fiind menite să asigure întărirea practicilor sănătoase de creditare, ceea ce conduce inclusiv la o mai bună protecţie a debitorului”.
Printre cele mai importante modificări ale regulamentului se numără şi cea referitoare la calculul gradului de îndatorare a unui client. Până acum, la categoriile de cheltuieli care se deduc din veniturile eligibile în scopul determinării gradului total de îndatorare erau incluse în mod expres doar cheltuielile de subzistenţă şi ratele la alte împrumuturi. Acum au fost incluse şi taxele, impozitele şi asigurările care cad în sarcina solicitantului.
Proiectul prevede şi obligaţia creditorilor de a evalua capacitatea de rambursare, având drept criteriu principal capacitatea debitorului de a genera venituri care să asigure plata obligaţiilor aferente creditului şi nu faptul că valoarea garanţiei depăşeşte valoarea creditului, acest aspect reprezentând un element secundar în analiză.
De asemenea, au fost completate dispoziţiile existente referitoare la stabilirea gradului de îndatorare, astfel încât luarea în considerare a unor scenarii negative să fie aplicabilă şi creditelor ipotecare, nu doar celor de consum (riscul valutar, riscul de rată a dobânzii şi riscul de diminuare a veniturilor eligibile disponibile pe perioada de derulare a creditului).