Noul şef al BRD: În România nu este instabilitate politică. E un exerciţiu democratic

Economica.net
09 02. 2017
francois_bloch_3333333_07916200

Bloch a lucrat peste 25 de ani în domeniul bancar, în Franţa, Germania, SUA, Rusia, şi se află de cinci luni în România, unde conduce cea de-a doua bancă de pe piaţa locală, după valoarea activelor.

‘Nu sunt sigur că putem vorbi la acest moment de instabilitate politică. Ceea ce vedem astăzi este un exerciţiu democratic şi nu are nimic de-a face cu instabilitatea politică. Stabilitatea este importantă pentru business, stabilitatea cadrului de reglementare, faţă de clienţi, stabilitatea echipelor noastre, vizibilitatea, transparenţa, predictibilitatea – toate aceste elemente sunt foarte importante pentru noi. Avem diferite tipuri de clienţi, de la persoane fizice până la cele mai mari corporaţii care lucrează în România. Toţi clienţii au nevoie de predictibilitate şi stabilitate pentru a se pregăti pentru viitor, pentru a-şi planifica investiţiile şi, de aceea, treaba noastră ca bancă este să-i ajutăm la tranzacţii, la creditare, pentru ca ei să îşi poată atinge obiectivele ca indivizi sau ca firme’, a afirmat Francois Bloch.