Noul şef al DNA: Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei

Economica.net
06 09. 2018
adina_florea_65464100

Adina Florea este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. Timp de mai mulţi ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, ulterior ocupând şi funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Adina Florea a devenit celebră în cazul dosarului penal Zvastica, deschis pe numele edilului după ce acesta a defilat în uniformă de nazist la o prezentare de modă, în vara anului 2009.

Potrivit declarației de avere completate în 13 iunie 2017 și postate pe site-ul CSM, Adina Florea deține un apartament în Constanța, de 90,44 mp, dobândit în anul 2005 prin donație, un autoturism Audi A4 fabricat în anul 2007, un depozit bancar la Unicredit Tiriac Bank în lei deschis în anul 2009 în care se află suma de 33.868,03 lei și un depozit bancar deschis la aceeași bancă în anul 2011 în care se află suma de 3000 de euro.

La categoria Datorii Adina Florea a menționat un credit ipotecar contractat în anul 2007 de la Unicredit Tiriac Bank în 2007 scadent în 2027 în valoare de 45.000 euro.

La categoria venituri a menționat salariul obținut de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța în valoare de 155.153 lei și salariul obținut de la Parchetul Tribunalului Constanța în valoare de 10.157 lei.

Postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) este vacant din 9 iulie, după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Propunerea ministrului Tudorel Toader pentru conducerea DNA urmează să fie trimisă CSM, pentru avizul consultativ, apoi preşedintelui Klaus Iohannis, în vederea numirii în funcţie.

Pentru postul de procuror-şef al DNA au existat şase candidaturi.

Ştirea se actualizează.