Noul terminal de la Aeroportul Otopeni va costa 700 milioane de euro. Licitaţia va fi lansată în maxim o lună – ministrul Transporturilor

Licitaţia pentru construirea unui nou terminal la Aeroportul Otopeni, cu o valoare estimată de 700 de milioane de euro, va fi lansată în maxim o lună, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Anemona Andone - vin, 06 sept. 2019, 11:33
Noul terminal de la Aeroportul Otopeni va costa 700 milioane de euro. Licitaţia va fi lansată în maxim o lună - ministrul Transporturilor

„M-a informat directorul de la aeroport că undeva în trei săptămâni, maxim o lună, va ridica pe SICAP proiectarea şi execuţia pentru noul terminal de la Otopeni, care valorează 700 de milioane de euro”, a declarat şeful Transporturilor în cadrul unui interviu pentru DCNews.

Potrivit lui Răzvan Cuc, banii pentru investiţia în noul terminal vor proveni din fonduri europene şi din bugetul companiei de aeroporturi.

Acesta a explicat că, iniţial, Aeroportul Otopeni a fost proiectat la o capacitate de 7 milioane de pasageri pe an şi acum înregistrează un trafic de 14 milioane de pasageri pe an.

Ministrul Transporturilor a mai anunţat şi la finele lunii trecute lansarea la licitaţie a acestui obiectiv major de infrastructură.

Oficialul de la Transporturi a mai spus că noul management de la aeroport s-a implicat în tot ce a însemnat contracte pentru modernizarea pistei 2, modernizarea unor căi de rulare.

De asemenea, acesta a amintit că Aeroportul Băneasa va fi redeschis şi în perspectiva organizării la Bucureşti a unor meciuri din cadrul campionatului de fotbal europen de anul viitor.

„A fost scoasă la licitaţie modernizarea corpurilor A şi B de la Aeroportul Băneasa, în condiţiile celor de la UEFA, ca să deschidem aeroportul până când vor începe meciurile. Echipele care vor veni în România vor ateriza pe Băneasa”, a explicat ministrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
TOKEN Financial Technologies România, subsidiară a holdingului turcesc Koç, a numit-o pe Raluca Micu, o economistă venită din BNR, în funcția de Deputy General Manager
TOKEN Financial Technologies România, subsidiară a holdingului turcesc Koç, a numit-o pe Raluca Micu, o economistă venită ...
TOKEN Payment Services (TOKEN), companie fintech autorizată de Banca Națională a României ca instituție de plată și parte a Token Financial Technologies, furnizor de soluții digitale de......
Fără precedent! ANAF verifică 2.800 de firme pentru potențiale exporturi de profit
Fără precedent! ANAF verifică 2.800 de firme pentru potențiale exporturi de profit
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat procedura verificării potențialelor exporturi de profituri, ...
Florin Barbu: Resping propunerea Comisiei Europene. Politica Agricolă Comună trebuie să rămână separată de fondurile de coeziune
Florin Barbu: Resping propunerea Comisiei Europene. Politica Agricolă Comună trebuie să rămână separată de fondurile ...
Politica Agricolă Comună (PAC) trebuie să rămână separată de fondurile de coeziune în pachetul financiar 2028- 2034, ...
Consiliul Concurenței vrea să afle opinia utilizatorilor despre transportul feroviar de călători și de marfă
Consiliul Concurenței vrea să afle opinia utilizatorilor despre transportul feroviar de călători și de marfă
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, invită persoanele ...