Novavax a cerut autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 în Uniunea Europeană
”EMA a început să evalueze o cerere de autorizare a introducerii pe piaţă a vaccinului anti-Covid de la Novavax”, a declarat autoritatea europeană de reglementare, potrivit unui comunicat.
”Evaluarea se va desfăşura potrivit unui program accelerat”, a precizat EMA.
Acest vaccin, care ar putea deveni al cincilea autorizat în Uniunea Europeană, utilizează o tehnologie diferită de cea folosită pentru vaccinurile împotriva COVID-19 deja autorizate la scară largă în lume.
Este un aşa-numit vaccin ”subunitar”, pe bază de proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus. Poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8°C, ceea ce ar putea facilita distribuirea sa.
”Anunţul de astăzi din partea EMA aduce Novavax mai aproape de obiectivul de a asigura un larg acces global la vaccinul nostru pentru COVID-19 pe bază de proteine în toată Europa”, a declarat Stanley C. Erck, preşedinte şi director executiv al Novavax, potrivit unui comunicat.
Comisia Europeană a anunţat în august că a încheiat un contract cu Novavax pentru achiziţionarea anticipată a 200 de milioane de doze din vaccinul său, odată ce acesta va fi aprobat de EMA.
La începutul lunii noiembrie, Indonezia a fost prima ţară care a autorizat vaccinul produs de Novavax.