NSA poate monitoriza mai puţin de 30% din apelurile telefonice
Această monitorizare a apelurilor telefonice, ce presupune arhivarea numerelor apelate şi durata convorbirilor, se află în centrul criticilor formulate la adresa NSA, al cărei sistem global de supraveghere a comunicaţiilor, inclusiv a telefoanelor liderilor politici din alte state, a fost deconspirat de fostul ei consultant, Edward Snowden, refugiat în prezent în Rusia.
În trecut, NSA reuşea să monitorizeze aproape toate apelurile telefonice, dar, în prezent, ca urmare a expansiunii telefoniei mobile, nu mai poate să colecteze decât datele a 20-30% dintre acestea, întrucât se loveşte de probleme tehnice şi logistice pe care nu le avea pe vremea când telefonia fixă era predominantă, scriu publicaţiile Wall Street Journal şi Washington Post în ediţiile lor electronice, citând surse care s-au exprimat sub protecţia anonimatului.
Solicitat de AFP să comenteze aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al NSA, Vanee Vines, a refuzat să vorbească despre metodele de culegere a datelor, dar a afirmat că instituţia pe care o reprezintă îşi evaluează constant activitatea pentru a se asigura că se adaptează schimbărilor tehnologice.
Cele două publicaţii mai menţionează că NSA caută şi soluţii juridice pentru a obliga operatorii de telefonie să-i ofere acces la bazele lor de date, în cazul în care aceştia din urmă nu au făcut-o deja. Potrivit Wall Street Journal, doi astfel de operatori, Wireless şi T-Mobile, nu ar face parte deocamdată din programul de colectare a datelor pus la punct de NSA şi nu este clar dacă este monitorizată şi telefonia prin internet.
Ca urmare a criticilor alimentate de dezvăluirile lui Snowden, preşedintele Barack Obama a dispus o reformă a sistemului de colectare a meta-datelor. El a propus ca nu guvernul să fie cel care stochează aceste informaţii, idee care îngrijorează operatorii de telefonie, ce se tem că vor trebui să-şi asume această sarcină