Nu a fost luată o decizie în privinţa fuziunii Romtelcom – Cosmote. Nu există nicio evaluare

O decizie în privinţa fuziunii celor două companii de telecomunicaţii, Cosmote şi Romtelecom, nu a fost luată deocamdată pentru că nu a fost făcută o evaluare în acest moment, au declarat, marţi, pentru AGERPRES surse guvernamentale.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 18:50
Nu a fost luată o decizie în privinţa fuziunii Romtelcom - Cosmote. Nu există nicio evaluare

„Deocamdată nu există o decizie luată în privinţa fuziunii, iar în cazul în care se va lua, procesul durează aproximativ un an şi jumătate. Procesul poate fi însoţit de o vânzare a acţiunilor pe care statul român le are, la bursa din Bucureşti”, au precizat sursele menţionate.

Potrivit surselor citate, o decizie în această privinţă va fi luată numai după raportul unui consultant şi numai cu aprobarea Guvernului.

„Fuziunea va face ca această companie să fie mult mai puternică, iar acţionarul DeuscheTelecom este favorabil fuziunii. Nu este făcută o evaluare în acest moment. Abia după raportul unui consultant va fi luată o decizie şi doar cu aprobarea Guvernului”, au menţionat sursele guvernamentale.

Precizările vin în urma unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora statul român intenţionează „să bage sub ‘umbrela’ Romtelecom, compania Cosmote ca să o scape de datorii de datorii de 800 de milioane de euro’.

Noul şef al Romtelecom şi Cosmote, Nikolai Beckers, a declarat recent că fuziunea celor două companii de telecomunicaţii Romtelecom şi Cosmote se află la început de drum, iar discuţiile actuale dintre acţionari în legătură cu acest proces sunt constructive.

„Nu am stabilit încă un calendar în privinţa realizării acestei fuziuni, însă acţionarii, grupul OTE şi statul român, sunt la ora actuală în discuţii constructive, iar aceste discuţii necesită timp. Este un proces care se află abia la început şi care va dura. Trebuie să facem un plan şi să găsim o soluţie pentru a face o companie capabilă să ofere servicii convergente. Logica economică a fuzionării este evidenţa pentru că poţi oferi servicii convergente cu două companii diferite, însă din punct de vedere operaţional ai nevoie de o singură companie care să ofere mult mai bine serviciile către clienţi. Când vom avea un plan concret legat de fuziune vă vom anunţa”, a spus directorul general al Romtelecom şi Cosmote, la începutul lunii iunie.

Nikolai Backer a preluat la 1 aprilie conducerea Romtelecom şi Cosmote şi un business total de peste un miliard de euro şi 11.000 de angajaţi. În 2012, Romtelecom a înregistrat venituri de 619,6 milioane euro, în scădere cu 5,4% faţă de anul anterior, însă profitul operaţional (EBITDA) a crescut cu 39,5% până la 166,1 milioane euro, conform datelor grupului elen de telecomunicaţii OTE, acţionarul principal al companiei.

Anul trecut, numărul liniilor de telefonie fixă a scăzut cu 6,5% până la 2,32 milioane linii, însă operatorul a înregistrat creşteri la serviciile de internet broadband – 1,11 milioane utilizatori şi televiziune – 1,26 milioane utilizatori, în creştere cu 5,3% şi respectiv 7,3% faţă de anul 2011. Anul trecut, Romtelecom avea 7.418 angajaţi.

Cosmote România avea, la sfârşitul anului 2012, peste 6,28 milioane clienţi, în scădere cu 3,3% faţă de anul anterior. Veniturile operatorului au scăzut cu 1,2% până la 462,8 milioane euro, dar compania a înregistrat un profit operaţional (EBITDA) de 119,5 milioane euro, în creştere cu 19,4% faţă de 2011.

Deutsche Telekom controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization SA – OTE, care la rândul său deţine 54,01% din Romtelecom. Statul român mai deţine 46% din Romtelecom şi 14% din Cosmote.

Te-ar mai putea interesa și
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Compania poloneză LuxVet cumpără clinica veterinară Rey-Vet din Târgu Jiu
Grupul LuxVet anunță extinderea rețelei sale prin cumpărarea clinicii veterinare Rey-Vet din Târgu Jiu, fondată de medicul veterinar Vlăduț Andrei. Această colaborare reprezintă un nou pas......
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Robert Fico: Slovacia își rezervă dreptul de a decide singură cât de repede își va spori cheltuielile militare
Slovacia trebuie să-şi rezerve dreptul de a decide cât de repede îşi va spori cheltuielile militare în vederea atingerii ...
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță Ministerul Economiei
România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi întreaga regiune a Mării Negre, anunță ...
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica ...
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Qatar denunță atacul Iranului asupra bazei americane de la Al-Udeid. Ce spune Trump
Update: Qatarul a denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, ...