„Nu ar fi corect ca studenţii să rămână un număr de ani să lucreze în România?” – ministrul Finanţelor
„Săptămâna aceasta o să fie o discuţie. Eu am propus să fie o discuţie transparentă, ca oamenii să vadă exact ce se discută. (…) De ce nu întrebăm şi discutăm cu studenţii: continuăm să sprijinim această zonă, dar, după terminarea facultăţii nu cumva ar fi corect din toate punctele de vedere ca studenţii un număr de ani de zile să lucreze în România după terminarea facultăţii? Nicăieri în Europa nu este o astfel de formă. Nu. Statul român investeşte foarte mult în studenţi, dar după aceea marea lor parte se duc… (să muncească în afara ţării n.r.). Se dau acele credite, împrumuturi pe termen lung pentru studenţi. Şi poate ar trebui să punem asta în balanţă, nu cumva ar trebui ca după terminarea studiilor, statul investind în tine, în facilităţi pe transport, în şcoală …Şi poate găsim scheme de finanţare să încurajăm studenţii să şi facă ce au de făcut şi mai bine”, a spus ministrul Finanţelor la Antena 3.
Săptămâna trecută, Teodorovici afirma că în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD au fost discutate principii care vor sta la baza primei rectificări bugetare din 2019, fiind înaintate câteva propuneri de măsuri, dintre care două au fost convenite „de principiu”. Una dintre acestea este legată de gratuitatea pe calea ferată de care beneficiază studenţii.
„Şi aici o propunere, la fel, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, şi oricum va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor, putem să discutăm elemente legate de limitarea poate a numărului de călătorii în fiecare an şi putem să avem ca exemplu alte categorii de români, să spunem, pentru care se aplică aceste gratuităţi, sunt foarte multe astfel de exemple în economia noastră, deci un număr limitat de călătorii. De asemenea, poate vârsta până la care să se aloce aceste bilete gratuite pe calea ferată, adică vârsta de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm, şi cred că ar fi corect să facem acest lucru, de situaţia la învăţătură în universităţi, în facultăţi. Adică, totuşi, să nu avem studenţi repetenţi sau cu restanţe la nivelul facultăţilor, tocmai pentru a stimula, să zicem aşa, o astfel de măsură”, explica şeful de la Finanţe.