Nu e paradox, este efectul OUG 114: Gazele româneşti se scumpesc atunci când se face cald. Preţul de la noi bate preţul de hub din Austria

Dacă în luna martie preţurile la gazele naturale din producţia internă le ajunseseră la preţ pe cele care se tranzacţionau la hub-ul central european de la Baumgarten din Austria (CEGH-Central European Gas Hub), în aprilie gazul românesc s-a tranzacţionat la preţuri cu mult mai mari decât cele de la hub-ul de referinţă pentru zona noastră. 

Potrivit datelor BRM, cea mai lichidă platformă de tranzacţionare a gazelor din România, în aprilie, preţul mediu de tranzacţionare a gazelor a crescut semnificativ faţă de luna precedentă, şi a ajuns la 95,86 lei/MWh, mai mult cu 17% faţă de cotaţia de la hub-ul austriac (echivalentul a 81,79 lei/MWh-CEGH Front Month Index)
Am scris despre preţurile de tranzacţionare din luna martie, cu explicaţiile aferente, aici:

Gazele româneşti pentru industria noastră au ajuns mai scumpe decât gazele ruseşti – efect al OUG 114

Preţurile de hub au scăzut, evident, urmare logică: gazul se ieftineşte pe pieţe după trecerea iernii pentru că nu mai este nevoie de un consum atât de mare, deci temporar cererea scade. Scăderea a fost de la 91,1 lei la 81,79 lei/MWh, deci de peste 10%.

În România, efectul a fost invers: deşi temperaturile (şi consumul) sunt în scădere, preţul gazului a crescut cu 5,8% în aprilie faţă de martie. De fapt, această medie de preţ pentru tranzacţiile de la BRM din aprilie este mai mare decât în ianuarie şi februarie (luni de iarnă) şi aproape egală cu acelaşi preţ mediu ponderat din decembrie 2018, de 96,35 lei/MWh.

Singura explicaţie care se vede deocamdată este celebra OUG 114, alături de scăderea producţiei interne, care a „luat” din piaţă mare parte din gazul românesc, vândut la preţ mic şi obligatoriu consumatorilor casnici, şi a lăsat gaz mai puţin gaz românesc, care a devenit mai scump. Acest gaz este consumat de industria românească.

Iniţial, prin OUG 114 din decembrie 2018 s-a impus ambilor producători români, Petrom şi Romgaz, să vândă toate gazele produse la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, sub preţul pieţei, începând cu luna aprilie a acestui an. De aici a început totul.

ANRE urma să aloce gazele produse, pe categorii de consumatori (casnici şi industriali, în funcţie de consumul raportat al acestora) pentru perioada aprilie-decembrie. Producţia internă nu este însă suficientă, şi fiecare consumator urma să mai şi importe, la preţ mai mare, pe lângă cantitatea pe care o primea de la Petrom şi Romgaz. Această ultimă cantitate urma să fie împărţită din producţia disponibilă a celor două companii. Însă, aşa cum era şi firesc, cel mai probabil producătorii au apucat să contracteze o parte din producţie înainte de debutul perioadei de reglementare, la preţuri bune pentru fiecare: şi pentru ei, pentru că erau mai mari decât plafonul de 68 de lei, şi pentru consumatori, pentru că au estimat că le cumpără mai ieftin decât cele de import. OUG 114 a fost modificată abia la finalul lui martie, în sensul că obligaţia de a vinde la preţ plafonat se aplică doar pentru gazele consumate de casnici şi de producătorii de energie termică, gazul pentru consumatorii industriali urmând să fie vândute la preţul pieţei, de la 1 mai.

De altfel, România a ajuns să importe gaz, în cantităţi semnificateive pentru această parte a anului. Datele Transgaz nu permit o agregare, dar vă spunem că, la data de 30 aprilie, importurile, pe relaţia cu Ungaria (importăm tot gaz rusesc, dar pe altă conductă) au fost de circa 38 GWh, în condiţiile în care producţia internă curentă era, în acea zi, de 260 GWh.

Potrivit unei relatări din zf.ro care citează datele din raportul ANRE pe luna ianuaarie, importurile de gaze au ajuns în ianuarie 2019 la circa 23% din consumul naţional, volumul fiind cel mai mare înregistrat pentru luna ianuarie din ultimii cinci ani,